30 noiembrie 2010

HCL 346/2010 Râmnicu Vâlcea adoptată

Stabilirea cotei ce revine bugetului local din inchirierea unor bunuri apartinand dom. public date in administrarea altor institutii

Denumire
Hotărârea nr. 346 din 2010 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
346 / 2010
Data
30 noiembrie 2010
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată

Documente

Text

HOTARÂREA NR HOTĂRÂREA NR. 346 privind stabilirea cotei ce revine bugetului local din închirierea unor bunuri aparţinând domeniului public date în administrarea altor instituţii Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 noiembrie 2010, la care participă toţi cei 23 de consilieri în funcţie; Luând în discuţie Raportul nr. 35568 din 23.11.2010, întocmit de Direcţia Economico-Financiară, prin care se propune ca veniturile din chirii încasate în anul 2009 de Clubul Sportiv Municipal, în sumă de 92.476,65 lei şi de Teatrul municipal Ariel, în sumă de 16.266 lei, să rămână la dispoziţia acestora, în cotă de 100%, fiind considerate ca sursă de finanţare din surse ale bugetului local, iar veniturile din chirii încasate în cursul anului 2010 de către cele două entităţi să rămână în proporţie de 50% la dispoziţia acestora, iar o cotă de 50% să fie virată până la data de 31.12.2010 în contul de venituri al bugetului local ; de asemenea se propune ca, începând cu data 1.01.2011, toţi titularii dreptului de administrare a unor bunuri din domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea, care încasează venituri din chirii în baza unor contracte de cedare a folosinţei să fie obligaţi să vireze la bugetul local 50% din veniturile reprezentând chirii, iar 50% să rămână la dispoziţia acestora şi vor fi înscrise în bugetul activităţii autofinanţate, unităţile de învăşământ preuniversitar de stat pot închiria bunurile aparţinând domeniului public aflate în administrarea lor cu respectarea tarifelor aprobate de consiliul local pentru fiecare an bugetar , numai pe bază de contract cu obligaţia depunerii unui exemplar din acesta la Direcţia Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice; Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură; Având în vedere procesul –verbal de constatare nr. 32456 din 27.10.2010, încheiat în urma acţiunii de audit financiar privind verificarea contului de execuţie şi a bilanţului contabil pe anul 2009, la municipiul Râmnicu Vâlcea, de către Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Vâlcea; În temeiul prevederilor Legii nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. Veniturile din chirii încasate în anul 2009 de Clubul Sportiv Municipal, în sumă de 92.476,65 lei şi de Teatrul municipal Ariel, în sumă de 16.266 lei, rămân la dispoziţia acestora, în cotă de 100%, fiind considerate ca sursă de finanţare din surse ale bugetului local. Art.2. Veniturile din chirii încasate în cursul anului 2010 de Clubul Sportiv Municipal şi Teatrul municipal Ariel rămân în cotă de 50% la dispoziţia acestora, iar restul cotei de 50% va fi virată până la data de 31.12.2010 în contul de venituri al bugetului local. Art.3. (1) Începând cu data 1.01.2011, toţi titularii dreptului de administrare a unor bunuri din domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea, care încasează venituri din chirii în baza unor contracte de cedare a folosinţei sunt obligaţi să vireze la bugetul local 50% din veniturile reprezentând chirii, iar 50% vor rămâne la dispoziţia acestora şi vor fi înscrise în bugetul activităţii autofinanţate. (2) Unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din municipiu pot închiria bunurile aparţinând domeniului public aflate în administrarea lor cu respectarea tarifelor aprobate de consiliul local pentru fiecare an bugetar, numai pe bază de contract, cu obligaţia depunerii unui exemplar din acesta la Direcţia Evidenţă Patrimoniu, Cadastru, Gospodărie Comunală şi Servicii Publice. (3) Cota de 50% cuvenită bugetului local va fi virată la momentul încasării de către cei ce închiriază bunuri aflate în administrare. Virarea cu întârziere va conduce la calcularea de accesorii la nivelul celor pentru creantele bugetare, în sarcina celor vinovaţi. Art.4. Consecinţă a prevederilor prezentei hotărâri, alin.(2) al art.4 din Hotărârea Consiliului Local nr. 144/2010 referitoare la modificarea Actului Constitutiv şi a Statutului Clubului Sportiv Municipal Râmnicu Vâlcea îşi încetează aplicabilitatea. Art.5. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire: • Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru, Gospodărie Comunală şi Servicii Publice; • Direcţiei Economico-Financiare; • Teatrului municipal Ariel; • Clubului Sportiv Municipal; • Unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiu. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR MUNICIPIU, Mihail Eugen Botea jurist Toma Mihăescu Râmnicu Vâlcea, 30 noiembrie 2010 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă