30 octombrie 2018

HCL 340/2018 Râmnicu Vâlcea adoptată

Darea in administrare imobil Colegiu Mircea cel Batran

Denumire
Hotărârea nr. 340 din 2018 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
340 / 2018
Data
30 octombrie 2018
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Ce se aprobă

Se aprobă darea în administrare Colegiului Național Mircea cel Bătrân a imobilul - construcție "Liceul de Artă Victor Giuleanu – clădire școală", având regimul de înălțime P+1 și suprafața construită la sol de 542 mp și terenul aferent în suprafață de 1.133,82 mp, situat în str. Popa Șapcă nr. 7, proprietate publică a municipiului Râmnicu Vâlcea – identificat în planul de situație anexă la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTARÂREA NR HOTĂRÂREA NR.340 privind darea în administrare Colegiului Național Mircea cel Bătrân a imobilului construcție și teren aferent situat în str.Popa Șapcă nr.7 Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 octombrie 2018, la care participă toți cei 23 de consilieri locali în funcție ; Luând în discuţie Raportul nr.39689 din data de 23.10.2018, întocmit de Direcţia Dezvoltare Locală, prin care se propune darea în administrare Colegiului Național Mircea cel Bătrân a imobilul - construcție "Liceul de Artă Victor Giuleanu– clădire școală", având regimul de înălțime P+1 și suprafața construită la sol de 542 mp și terenul aferent în suprafață de 1.133,82 mp, situat în str. Popa Șapcă nr. 7, proprietate publică a municipiului Râmnicu Vâlcea precum și împuternicirea administratorului public să semneze protocolul de predare – primire; Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură, și nr.4 de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură; Având în vedere faptul că prin hotărârea nr.30/2018 Consiliul Local a aprobat rețeaua școlară a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea pentru anul școlar 2018-2019, iar în urma reorganizării rețelei școlare, începând cu data de 1 septembrie 2018, activitatea Liceului de Arte ”Victor Giuleanu” se desfășoară în fosta locație a Liceului Tehnologic ”Henri Coandă” din str. Henri Coandă nr. 23. Astfel, imobilul - construcție "Liceul de Artă Victor Giuleanu – clădire școală", situat în str. Popa Șapcă nr. 7, având regimul de înălțime P+1 și suprafața de construită la sol de 542 mp și terenul aferent în suprafață de 1.133,82 mp, proprietate publică a municipiului Râmnicu Vâlcea, utilizate în anul școlar 2017-2018 de către Liceul de Arte ”Victor Giuleanu”, a rămas disponibil, urmând să primească o destinație specifică activității de învățământ; Ținând seama de adresa nr. 1888/18.10.2018, înregistrată la Primăria municipiului sub nr. 38774/18.10.2018, prin care Colegiul Național Mircea cel Bătrân a solicitat ca spațiul în care a funcționat Liceul de Arte ”Victor Giuleanu” să fie pus la dispoziția sa pentru desfășurarea programului claselor din învățământul primar, pregătitoare – IV; totodată, având în vedere că imobilul situat în str.Popa Șapcă nr.7 este situat în imediata vecinătate a Colegiului Național Mircea cel Bătrân ; În temeiul prevederilor art.123 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art.112 alin.(1) și alin.(2) din Legea nr.1/2011 a educației naționale, cu modificările și completările ulterioare și ale art.867 – 870 din Cod Civil; În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Întrunind 22 de voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă”, 0 abțineri, și o neparticipare la vot, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. Se aprobă darea în administrare Colegiului Național Mircea cel Bătrân a imobilul - construcție "Liceul de Artă Victor Giuleanu – clădire școală", având regimul de înălțime P+1 și suprafața construită la sol de 542 mp și terenul aferent în suprafață de 1.133,82 mp, situat în str. Popa Șapcă nr. 7, proprietate publică a municipiului Râmnicu Vâlcea – identificat în planul de situație anexă la prezenta hotărâre. Art.2 Darea în administrare a imobilului prevăzut la art.1 se face prin protocol de predare-primire, pe perioada existenței acestei unități de învățământ și pentru desfășurarea activităților specifice procesului educațional. Art.3 Titularul dreptului de administrare poate folosi și dispune de imobilul transmis conform art.1, în condițiile stabilite de lege. Art.4 Dreptul de administrare încetează odată cu încetarea dreptului de proprietate publică sau prin actul de revocare emis, în condițiile legii, dacă interesul public o impune, de organul care l-a constituit. Art.5. Se împuternicește administratorul public să semneze protocolul de predare-primire a imobilului prevăzut la art.1. Art.6 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcția Dezvoltare Locală din cadrul aparatului de specialitate al primarului. Art.7. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire: - Instituției Prefectului judetului Vâlcea ; - Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea ; - Direcţiei Economico-Financiare; - Direcţiei Dezvoltare Locală; - Inspectoratului Scolar Judetean Vâlcea; - Colegiului Național Mircea cel Bătrân. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Florin Geani LINTEȘI SECRETAR MUNICIPIU, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 30 octombrie 2018 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă