HOTARÂREA NR
HOTĂRÂREA NR.34
privind aprobarea proiectului “Amenajare Parc Zona Nord”
și a cheltuielilor aferente acestuia
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în ședință extraordinară convocată de îndată la data de 7 februarie 2020, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în funcție;
Având în vedere Referatul nr.4943 din data de 06.02.2020, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre referitor la :
- aprobarea proiectului "Amenajare Parc Zona Nord", în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4, Obiectiv specific Reconversia şi refuncţionalizarea terenurilor şi suprafeţelor degradate, vacante sau neutilizate din municipiile reşedinţă de judeţ, apelul de proiecte POR/2017/4/4.2/1;
- aprobarea valorii totale a proiectului "Amenajare Parc Zona Nord" în cuantum de 7.603.511,88 lei (inclusiv TVA);
- aprobarea contribuției proprii în proiect, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât şi contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 139.653,93 lei (inclusiv TVA), reprezentând cofinanțarea proiectului "Amenajare Parc Zona Nord";
- sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului "Amenajare Parc Zona Nord", pentru implementarea proiectului în condiții optime, se vor asigura din bugetul local;
- asigurarea tuturor resurselor financiare necesare implementării proiectului în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale;
- împuternicirea Primarului Municipiului, Domnul Mircia GUTĂU, să semneze toate actele necesare şi contractul de finanţare în numele UAT Municipul Râmnicu Vâlcea;
Văzând Raportul nr.4945 din data de 06.02.2020, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Ținând seama de Hotărârea Consiliului Local nr.
181/2019 prin care a fost aprobat proiectul "Amenajare Parc Zona Nord" și cheltuielile aferente acestuia în valoare totală de 7.603.511,88 lei (inclusiv TVA), din care contribuția proprie de 2% din valoarea eligibilă a proiectului în cuantum de 709.968,25 lei, reprezentând cofinanțarea proiectului;
Luând în considerare adresa nr.2632/05.02.2020, înregistrată la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.4842/06.02.2020, prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Vest Oltenia a solicitat revizuirea valorii eligibile pentru cheltuielile Diverse și neprevăzute (categoria 16, subactivitatea 60) din Bugetul proiectului, precum și actualizarea tuturor secțiunilor și anexelor din cererea de finanțare, până la data de 10.02.2020;
În temeiul prevederilor Ordinului MDRAP nr.3730/21.07.2017 pentru aprobarea Ghidului solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor pentru apelul aferent POR, Axa prioritară 4, Prioritatea de investiții 4.2 Realizarea de acţiuni destinate îmbunătăţirii mediului urban, revitalizării oraşelor, regenerării şi decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului şi promovării măsurilor de reducere a zgomotului, Obiectiv Specific Reconversia şi refuncţionalizarea terenurilor şi suprafeţelor degradate, vacante sau neutilizate din municipiile reşedinţă de judeţ, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(2), lit.b), art.139, alin.(3) şi art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ ;
Întrunind 20 de voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 0 abțineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă proiectul "Amenajare Parc Zona Nord", în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4, Obiectiv specific Reconversia şi refuncţionalizarea terenurilor şi suprafeţelor degradate, vacante sau neutilizate din municipiile reşedinţă de judeţ, apelul de proiecte POR/2017/4/4.2/1.
Art.2. Se aprobă valoarea totală a proiectului "Amenajare Parc Zona Nord" în cuantum de 7.603.511,88 lei (inclusiv TVA).
Art.3. Se aprobă contribuția proprie în proiect a UAT Municipiul Râmnicu Vâlcea, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât şi contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 139.653,93 lei (inclusiv TVA), reprezentând cofinanțarea proiectului "Amenajare Parc Zona Nord".
Art.4. Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului "Amenajare Parc Zona Nord", pentru implementarea proiectului în condiții optime, se vor asigura din bugetul local.
Art.5. Se aprobă asigurarea tuturor resurselor financiare necesare implementării proiectului în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale.
Art.6. Se împuternicește Primarul Municipiului, domnul Mircia GUTĂU, să semneze toate actele necesare și contractul de finanțare în numele UAT Municipiul Râmnicu Vâlcea.
Art.7. Consecință a prevederilor art.1-6, începând cu data adoptării prezentei, Hotărârea Consiliului Local nr.
181/2019 își încetează aplicabilitatea.
Art.8. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală.
Art.9. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Direcției Dezvoltare Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Diana Maria IONESCU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 7 februarie 2020
Întreaga hotărâre (în format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.