Modificare HCL 248 din 2004 (avizare program de functionare agenti economici
Pe scurt
Se modifică Hotărârea Locală nr. 248/135/2004 privind avizarea programului de funcționare al agenților economici, în sensul excluderii parțiale din această obligație a agenților cu activitate de comerț. Asta înseamnă că în cazul magazinelor/grădinilor comerciale nu vor mai trebui să obțină avizul de funcționare în același mod ca până acum, reducând birocrația; însă unitățile din comerț vor fi tratate diferit față de alimentație publică și servicii. Decizia a fost votată în ședința din 27 decembrie 2016 cu 22 de voturi pentru și fără voturi împotrivă.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Denumire
Hotărârea nr. 338 din 2016 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Titlu oficial
Modificare HCL 248 din 2004 (avizare program de functionare agenti economici)
HOTARÂREA NR
HOTĂRÂREA NR.338/226
privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr.248/135/2004 referitoare la
procedura de avizare a programului de funcţionare a agenţilor economici
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 decembrie 2016, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Având în vedere Raportul nr.47949 din data de 19.12.2016, întocmit de Serviciul Corp Control Primar, Inspectori Zonali, prin care se propune modificarea Hotărârii Consiliului Local nr.248/135/2004 referitoare la procedura de avizare a programului de funcţionare a agenţilor economici în sensul excluderii parţiale a agenţilor economici cu activitate de comerţ din categoria celor obligaţi la avizarea programului de funcţionare;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Ţinând seama de faptul că prin Metodologia de avizare a programului de funcţionare a agenţilor economici, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr.248/135/2004, s-au stabilit anumite criterii de avizare în funcţie de zona de amplasare a unităţilor agenţilor economici şi obiectul de activitate (comerţ, alimentaţie publică şi prestări de servicii), urmărindu-se, de fapt, păstrarea ordinii şi liniştii publice printr-o reglementare şi gestionare riguroasă a activităţii acestora;
Luând în considerare faptul că, de la data adoptării hotărârii susmenţionate şi până în prezent, s-a observat că incidentele înregistrate de organele de ordine au fost inexistente în cadrul unităţilor cu activitate de comerţ, acestea fiind constatate, de cele mai multe ori, la unităţile de alimentaţie publică şi prestări de servicii; mai mult, numărul destul de mare al unităţilor cu activitate de comerţ (aproximativ 80% din numărul total al avizelor anului 2015) face ca la începutul fiecărui an procesul de solicitare şi eliberare a orarului de funcţionare să se desfăşoare cu dificultate, elemente de natură a crea o stare de nemulţumire în rândul solicitanţilor;
În baza art.36, alin.(2), lit.d), art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” şi 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Hotărârea Consiliului Local nr.248/135/2004 referitoare la procedura de avizare a programului de funcţionare a agenţilor economici, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
I. Începând cu data de 1 ianuarie 2017, prevederile cuprinse în Hotărârea Consiliului Local nr.248/135/2004 referitoare la procedura de avizare a programului de funcţionare pentru agenţii economici care desfăşoară activităţi de comerţ îşi încetează aplicabilitatea.
II. Fac excepţie de la prevederile pct.1 unităţile comerciale cu program de funcţionare peste ora 23,00 care vor avea obligaţia să solicite Primăriei municipiului avizarea orarului de funcţionare conform metodologiei prevăzute de Hotărârea Consiliului Local nr.248/135/2004 referitoare la procedura de avizare a programului de funcţionare a agenţilor economici, cu modificările şi completările ulterioare.
Art.2. Prezenta hotărâre se dă publicităţii şi se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Serviciului Corp Control Primar, Inspectori Zonali ;
- Poliţiei Locale a municipiului Râmnicu Vâlcea ;
- Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea ;
- Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Cătălin PANĂ
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 27 decembrie 2016
Intreaga
hotarare scanata (in format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.