21 octombrie 2022

HCL 329/2022 Râmnicu Vâlcea adoptată

Aprobare Deviz General pentru obiectivul Construire gradinita cu program normal nr 16

Denumire
Hotărârea nr. 329 din 2022 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
329 / 2022
Data
21 octombrie 2022
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local aprobă Devizul General actualizat pentru obiectivul de investiții „Construire grădinița cu program normal nr.16”, în valoare totală de 1.615.963,55 lei cu TVA inclus, din care partea de construcții șimontaj (C+M) este 1.484.670,19 lei cu TVA inclus. Decizia înseamnă că se autoriză cheltuieli și planificarea lucrărilor pentru ridicarea grădiniței, în cadrul bugetului local, iar finanțarea/fața costurilor va fi gestionată conform prevederilor legale aplicabile fondurilor publice. Rezultatul impactează locuitorii prin alocarea banilor publici pentru această lucrare și prin posibilele termene de execuție ale investiției (nu sunt specificate termene exacte în rezumat).

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă Devizul General pentru obiectivul de investiții ”Construire grădinița cu program normal nr.16” actualizat, la valoarea totală de 1.615.963,55 lei (TVA inclusă), respectiv 1.359.204,94 lei (fără TVA), din care C+M la valoarea de 1.484.670,19 lei (TVA inclusă), respectiv 1.247.622,01 lei (fără TVA), conform anexei nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

New Page 1 HOTĂRÂREA NR.329 privind aprobarea Devizului General pentru obiectivul de investiții ”Construire grădinița cu program normal nr.16”, actualizat ca urmare a aplicării Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.47/2022 Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 21 octombrie 2022, la care participă 17 consilieri din cei 23 în funcție; Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.44036 din data de 14.10.2022, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre referitor la aprobarea Devizului General pentru obiectivul de investiții ”Construire grădinița cu program normal nr.16”, actualizat ca urmare a aplicării Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.47/2022; Văzând Raportul nr.44037 din data de 14.10.2022, întocmit de Direcția Investiții și Achiziții Publice, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.4 de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură; În temeiul prevederilor art.44, alin.(1) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, ale art.10, alin.(4) din Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările ulterioare, și ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.47/2022 privind ajustarea prețurilor contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor cadru; În baza art.129, alin.(4), lit.d), art.139, alin.(3) şi art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare ; Întrunind 17 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. (1) Se aprobă Devizul General pentru obiectivul de investiții ”Construire grădinița cu program normal nr.16” actualizat, la valoarea totală de 1.615.963,55 lei (TVA inclusă), respectiv 1.359.204,94 lei (fără TVA), din care C+M la valoarea de 1.484.670,19 lei (TVA inclusă), respectiv 1.247.622,01 lei (fără TVA), conform anexei nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Se aprobă Devizul General actualizat Cheltuieli Neeligibile PNDL (buget local) pentru obiectivul de investiții ”Construire grădinița cu program normal nr.16” la valoarea de 653.809,40 lei (TVA inclusă), respectiv 550.672,04 lei (fără TVA), conform anexei nr.2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (3) Se aprobă Devizul General actualizat Cheltuieli Eligibile PNDL (buget de stat) pentru obiectivul de investiții ”Construire grădinița cu program normal nr.16” la valoarea de 962,154,15 lei (TVA inclusă), respectiv 808,532,90 lei (fără TVA), conform anexei nr.3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Investiții și Achiziții Publice. Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie: - Instituției Prefectului – județul Vâlcea; - Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea; - Direcţiei Economico-Financiare; - Direcției Investiții și Achiziții Publice. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Iuliana-Maria POPESCU SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 21 octombrie 2022 Întreaga hotărâre scanată (în format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă