31 octombrie 2019

HCL 329/2019 Râmnicu Vâlcea adoptată

Suplimentare nr locuri incadrare asistenti personali

Denumire
Hotărârea nr. 329 din 2019 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
329 / 2019
Data
31 octombrie 2019
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Ce se aprobă

(1) Începând cu 01.11.2019, se aprobă suplimentarea cu 50 de locuri a numărului de 1600 de posturi destinate încadrării de asistenţi personali şi/sau acordării de indemnizaţii lunare persoanelor cu handicap grav din municipiul Râmnicu Vâlcea

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTARÂREA NR HOTĂRÂREA NR.329 privind suplimentarea numărului de locuri destinate încadrării de asistenţi personali şi/sau acordării de indemnizaţii lunare persoanelor cu handicap grav din municipul Râmnicu Vâlcea Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 octombrie 2019, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție; Luând în discuţie Referatul nr.6360 din data de 24.10.2019, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre referitor la suplimentarea, începând cu 01.11.2019, cu 50 de locuri a numărului de 1600 de posturi destinate încadrării de asistenţi personali şi/sau acordării de indemnizaţii lunare persoanelor cu handicap grav din municipiul Râmnicu Vâlcea; Văzând, de asemenea, și Raportul nr.6361 din data de 25.10.2019, întocmit de Direcția de Asistență Socială, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement ; În temeiul prevederilor:  art.40, art.44 din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare și HG nr.268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.448/2006, cu modificările și completările ulterioare.  art.6 alin.(2) din HG nr.427/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condiţiile de încadrare, drepturile şi obligaţiile asistentului personal al persoanei cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare;  art.86, art.87 şi art.88 din Legea nr.292/2011,a asistenţei sociale;  art.5 alin.7 și art.6 alin.20 din Legea 50/2019 – Legea bugetului de stat; În baza art.129, alin.(2), lit.d), coroborat cu alin.(7), lit.b), art.139, alin.(1) şi art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ ; Întrunind 23 de voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 0 abțineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. (1) Începând cu 01.11.2019, se aprobă suplimentarea cu 50 de locuri a numărului de 1600 de posturi destinate încadrării de asistenţi personali şi/sau acordării de indemnizaţii lunare persoanelor cu handicap grav din municipiul Râmnicu Vâlcea. (2) Pentru cele 50 de locuri suplimentate, suma necesară estimată este de 63.150 lei, însă nu va afecta bugetul local, fiind deja alocate fonduri cu această destinaţie în bugetul de cheltuieli al Direcției de Asistență Socială Rm.Vâlcea pe anul 2019, conform Hotărârii Consiliului Local nr.312/22.10.2019. Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția de Asistență Socială Rm. Vâlcea. Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie: - Instituției Prefectului-județul Vâlcea; - Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea; - Direcţiei Economico – Financiare; - Direcției de Asistență Socială Rm. Vâlcea. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Dumitru CHISALOM SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 31 octombrie 2019 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă