31 august 2026 · Inițiator: Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea

HCL 327/2026 Râmnicu Vâlcea adoptată

Modificare stat functii si ROF Centrul Cultural

Denumire
Hotărârea nr. 327 din 2026 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
327 / 2026
Data
31 august 2026
Inițiator
Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă modificarea statului de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare ale Centrului Cultural Municipal Râmnicu Vâlcea, începând cu data de 01.09.2026. Aceasta înseamnă că solicitările de personal, structura echipelor și regulile after de funcționare ale Centrului vor fi actualizate, iar finanțarea va continua să vină din bugetul local și venituri proprii. Actorii locali trebuie să țină cont de noile prevederi pentru programul de concerte, spectacole și activități culturale, precum și pentru organigrama instituției.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Începând cu data de 01.09.2026, se modifică statul de funcții al Centrului Cultural Municipal Râmnicu Vâlcea, după cum urmează

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA NR HOTĂRÂREA NR. 327 privind modificarea statului de funcții și Regulamentului de organizare și funcționare ale Centrului Cultural Municipal Râmnicu Vâlcea, începând cu data de 01.09.2026 Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară în data de 31 august 2026, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcție; Având în vedere Referatul de aprobare nr. 3383 din data de 14.08.2026, înregistrat la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 30701/19.08.2026, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind modificarea statului de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare ale Centrului Cultural Municipal Râmnicu Vâlcea, începând cu data de 01.09.2026; Văzând, de asemenea, și Raportul nr.3384 din data de 14.08.2026, întocmit de Centrul Cultural Municipal Râmnicu Vâlcea, înregistrat la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 30703/19.08.2026, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr. 5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement; Ținând seama de faptul că prin Hotărârea Consiliului Local nr 378/23.12.2025 s-a aprobat reorganizarea Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea prin absorbția Teatrului Municipal ”Ariel” Râmnicu Vâlcea și prin schimbarea denumirii în ”CENTRUL CULTURAL MUNICIPAL RÂMNICU VÂLCEA”, instituție publică de cultură, de concerte și spectacole, cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, finanțată din subvenții acordate de la bugetul local și din venituri proprii, începând cu data de 01 ianuarie 2026, precum și organigrama, statul de funcții și Regulamentul de organizare și funcționare al Centrului; În temeiul prevederilor art.31 alin.(4) din Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu modificările și completările ulterioare; ale Ordonanței Guvernului nr.21/2007 privind instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, precum și desfășurarea activității de impresariat artistic, cu modificările și completările ulterioare; ale Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice și ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare; În baza art.129, alin.(2), lit.a), lit.d), alin. (3), lit.c) și e), alin.(7), lit.d), art.139, alin.(1) și a art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. (1) Începând cu data de 01.09.2026, se modifică statul de funcții al Centrului Cultural Municipal Râmnicu Vâlcea, după cum urmează: a) prin transformarea a 4 (patru) posturi contractuale vacante, astfel: Nr. crt. Compartiment/Structură Funcția actuală Funcția transformată Nr. posturi 1 Structura Teatrul Ariel Actor grad debutant Actor grad II 1 2 Structura Filarmonica Ion Dumitrescu Concert – maestru grad I Concert – maestru grad I A 1 3 Structura Filarmonica Ion Dumitrescu Corist treapta II Artist liric grad I 1 4 Compartiment secretariat artistic Secretar marketing grad II Referent de specialitate grad IA 1 b) prin promovare în grad profesional, astfel: Nr. crt. Compartiment/Structură Funcția actuală Funcția în care a promovat Nr. posturi 1 Structura Teatrul Ariel Actor grad I Actor grad IA 1 2 Compartiment tehnic/producție spectacole și concerte Artist plastic grad I Artist plastic grad I A 1 3 Compartiment financiar - contabilitate Referent de specialitate grad II Referent de specialitate grad I 1 4 Compartiment juridic și resurse umane Consilier juridic grad II Consilier juridic grad I 1 (2) Modificările prevăzute la alin.(1) se regăsesc în anexa nr.1- statul de funcții la prezenta hotărâre. Art.2. Începând cu data de 01.09.2026, se modifică Regulamentul de organizare și funcționare al Centrului Cultural Municipal Râmnicu Vâlcea, al cărui conținut este prezentat în anexa nr. 2 la prezenta hotărâre. Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Centrul Cultural Municipal Rm. Vâlcea. Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie: - Instituției Prefectului-județul Vâlcea; - Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea; - Direcţiei Economico – Financiare; - Direcției Resurse Umane; - Centrului Cultural Municipal Rm. Vâlcea. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Dumitru Lucian PAVELESCU SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 31 august 2026 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă