28 octombrie 2010

HCL 324/2010 Râmnicu Vâlcea adoptată

Modificarea structurii asociative a CLUBULUI SPORTIV MUNICIPAL

Denumire
Hotărârea nr. 324 din 2010 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
324 / 2010
Data
28 octombrie 2010
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Ce se aprobă

Se împuterniceşte primarul municipiului, în calitate de reprezentant al municipului în Asociaţia Club Sportiv Municipal, ca în adunarea generală a asociaţilor, să negocieze şi să semneze acordul de asociere cu asociatul cooptat, dl. Rufa Edmond Cătălin, în următoarele condiţii

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTARÂREA nr HOTĂRÂREA nr. 324 privind modificarea structurii asociative a Clubului Sportiv Municipal Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 octombrie 2010, la care participă 22 de consilieri locali din cei 23 în funcţie; Luând în discuţie Raportul nr. 32224 din 26.10.2010, întocmit de Direcţia Evidenţă Patrimoniu, Cadastru, Gospodărie Comunală şi Servicii Publice, Direcţia Economico Financiară şi Direcţia Administraţie, Juridic, Contencios prin care se propune împuternicirea primarului municipiului, în calitate de reprezentant al municipului în Asociaţia Club Sportiv Municipal, ca în adunarea generală a asociaţilor, să negocieze şi să semneze acordul de asociere cu asociatul cooptat, dl. Rufa Edmond Cătălin în anumite condiţii; cererea de cooptare în cadrul Asociaţiei „Club Sportiv Municipal” a dlui Rufa Edmond Cătălin a fost înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 32229 din 26.10.2010; Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement; Având în vedere că prin hotărârea nr. 138/25/22.07.2004, Consiliul Local a împuternicit primarul municipiului să negocieze constituirea unui club sportiv al cărui obiect de activitate să fie fotbalul şi în care municipiul să aibă pondere majoritară, iar , în ultima perioadă, CS Municipal s-a confruntat cu o serie de probleme de ordin financiar iar municipiul Râmnicu Vâlcea nu a mai putut finanţa asociaţia corespunzător numărului de voturi deţinute, acest lucru reflectându-se în rezultatele obţinute de către echipa de fotbal a CSM ; În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. Se împuterniceşte primarul municipiului, în calitate de reprezentant al municipului în Asociaţia Club Sportiv Municipal, ca în adunarea generală a asociaţilor, să negocieze şi să semneze acordul de asociere cu asociatul cooptat, dl. Rufa Edmond Cătălin, în următoarele condiţii: 1. Asigurarea resurselor financiare pentru funcţionarea Clubului Sportiv Municipal se va face proporţional cu numărul de voturi deţinute de fiecare asociat, respectiv: a) Rufa Edmond Cătălin – 67 voturi. b) Municipiul Râmnicu Vâlcea – 32 voturi. c) CS Minerul Berbeşti, SC URBAN SA, Nistor Vasile – 1 vot. Contribuţia financiară a municipiului va fi de maxim 600.000 lei/an şi se va efectua începând cu anul bugetar 2011. 2. Bunurile – proprietatea Club Sportiv Municipal constituie aport în natură al municipiului; cu valoarea acestora se scade contribuţia financiară a municipiului pe anul 2011; 3. Deciziile cu privire la personalul tehnic (antrenor şi legitimarea de jucători) aparţin asociatului cooptat, iar toate celelalte decizii administrative ( de organizare, cheltuieli curente, indemnizaţii de transfer, etc) se vor lua de către asociatul cooptat numai împreună cu asociatul fondator – municipiul Râmnicu Vâlcea. 4. Activitatea clubului se va desfăşura numai în municipiul Râmnicu Vâlcea, iar echipa de fotbal nu va putea fi transferată în altă localitate. 5. Operaţiunile pe contul clubului se vor face pe semnătura reprezentanţilor desemnaţi de către asociatul cooptat şi asociatul fondator – municipiul Râmnicu Vâlcea; aceeaşi regulă se va aplica şi pentru operaţiunile efectuate în numerar, prin casă. 6. Baza sportivă – Complex Sportiv „1Mai” şi station Căzăneşti – vor fi folosite în continuare de către Clubul Sportiv Municipal în condiţiile stabilite prin Hotărârile Consiliului Local nr. 205 din 29.09.2005 şi nr. 59 din 27.03.2006, aşa cum a fost modificată prin hotărârea nr. 92/2006. 7. Lucrările de reparaţii şi modernizare prevăzute în HCL nr. 205/2005 se vor efectua numai cu aprobarea Consiliului Local, iar valoarea acestora va fi suportată de către fiecare asociat proporţional cu numărul de voturi deţinute. 8. Veniturile obţinute din închirierea spaţiilor aferente complexului sportiv folosite în alte scopuri decât pentru activitatea specifică clubului, constituie aport venit din partea asociatului fondator - municipiul Râmnicu Vâlcea, urmând a fi scăzute direct din suma ce reprezintă aportul anual al municipiului. 9. În cazul modificării ulterioare a structurii asociative a adunării generale a asociaţilor, asociatul cooptat poate cesiona parţial sau total voturile sale în favoarea altor persoane, numai dacă asociatul fondator - municipiul Râmnicu Vâlcea îşi dă acordul scris în acest sens, având prima opţiune. În situaţia în care municipiul îşi exprimă opţiunea de preluare a pachetului de voturi, aceasta se va efectua cu titlu gratuit. 10. Dacă asociatul cooptat nu va respecta obligaţiile asumate prin acordul de asociere sau va înregistra întârzieri de mai mult de 60 de zile la plata salariilor jucătorilor, a staff-ului tehnic, acordul va fi reziliat de drept, fără alte notificări prealabile, urmând ca baza materială să revină în administrarea Consiliului Local, iar eventualele debite sau datorii înregistrate până la acea dată vor fi suportate de către asociaţi proporţional cu numărul de voturi deţinute. Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire: - Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru, Gospodărie Comunală şi Servicii Publice; - Direcţiei Economico - Financiare; - Direcţiei Administraţie, Juridic; - Compartimentului Cultură, Sport şi Tineret; - Clubului Sportiv Municipal. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR MUNICIPIU, Mihail Eugen Botea jurist Toma Mihăescu Râmnicu Vâlcea, 28 octombrie 2010 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă