31 ianuarie 2023

HCL 32/2023 Râmnicu Vâlcea adoptată

Aprobare PUZ desfiintare imobil C1, constrruire imobil strada Eugen Ciorascu nr 16

Denumire
Hotărârea nr. 32 din 2023 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
32 / 2023
Data
31 ianuarie 2023
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă documentația de urbanism PUZ și RL-U pentru desființarea imobilului C1 și construire imobil de locuințe cu spații comerciale la parter, pe strada Eugen Ciorăscu nr. 16, în Râmnicu Vâlcea (inițiator SC Stefiris Construct SRL). Asta înseamnă că în cartier se poate demara planificarea pentru un nou bloc cu locuințe și magazine la parter, în condițiile indicatorilor urbanistici autorizați, în conformitate cu actele și avizele existente. La nivel pentru locuitori, decizia deschide posibilitatea investiției și relocarea sau adaptarea spațiilor așteptate, cu impact asupra zonei respective, în termenele legale aferente aprobării PUZ/RL-U.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă documentația de urbanism P.U.Z și R.L.U – Desființare imobil C1, construire imobil locuințe cu spații comerciale la parter (S+P+3E+M), amplasament Mun. Rm. Vâlcea, strada Eugen Ciorăscu nr. 16, inițiator SC Stefiris Construct SRL, cu respectarea următoarei condiții

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA NR HOTĂRÂREA NR.32 privind aprobarea documentației de urbanism P.U.Z și R.L.U – Desființare imobil C1, construire imobil locuințe cu spații comerciale la parter (S+P+3E+M), amplasament Mun. Rm. Vâlcea, strada Eugen Ciorăscu nr. 16, inițiator SC Stefiris Construct SRL Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 ianuarie 2023, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în funcție; Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.2869 din data de 18.01.2023, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism P.U.Z și R.L.U – Desființare imobil C1, construire imobil locuințe cu spații comerciale la parter (S+P+3E+M), amplasament Mun. Rm. Vâlcea, strada Eugen Ciorăscu nr. 16, inițiator SC Stefiris Construct SRL; Văzând Raportul nr.3396 din data de 25.01.2023, întocmit de Direcția Urbanism, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură; Având în vedere avizul favorabil nr.24 din 23.04.2021 al Comisiei Tehnice Consultative de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism, precum şi avizul tehnic nr.164 din 12.01.2023 al Arhitectului Şef, şi ţinând seama de faptul că, în vederea aprobării, au fost obţinute avizele și acordurile prevăzute de legislaţia în vigoare şi în certificatul de urbanism nr.61/47887 din 19.01.2021, la care s-a prelungit valabilitatea până la data de 19.01.2023; În temeiul prevederilor Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, ale normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nr. 233/2016, ale Ordinului Ministrului Dezvoltării Regionale și Turismului nr. 2701/2010 de aprobare a Metodologiei de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, cu modificările și completările ulterioare, şi ale Hotărârii Consiliului Local nr.96/2011 privind aprobarea Regulamentului local de implicare a publicului în elaborarea şi revizuirea planurilor de urbanism şi amenajare a teritoriului; În baza art.129, alin.(2), lit.c), alin.(6), lit.c), art.139, alin.(3), lit.e) și art.196, alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Întrunind 19 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și o abţinere, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. (1) Se aprobă documentația de urbanism P.U.Z și R.L.U – Desființare imobil C1, construire imobil locuințe cu spații comerciale la parter (S+P+3E+M), amplasament Mun. Rm. Vâlcea, strada Eugen Ciorăscu nr. 16, inițiator SC Stefiris Construct SRL, cu respectarea următoarei condiții: a) construcțiile propuse, cât și cheltuielile aferente respectării condițiilor impuse de avizatori, racordurile la utilitățile existente în zonă și infrastructura aferentă (drumuri de acces, ziduri de sprijin, consolidări ale terenului și alte lucrări de infrastructură necesare punerii în funcțiune a acestor construcții), se vor efectua pe cheltuiala investitorului. (2) Termenul de valabilitate al documentaţiei aferentă P.U.Z și R.L.U – Desființare imobil C1, construire imobil locuințe cu spații comerciale la parter (S+P+3E+M), amplasament Mun. Rm. Vâlcea, strada Eugen Ciorăscu nr. 16, inițiator SC Stefiris Construct SRL, aprobată conform alin.(1), este de 2 (doi) ani de la data aprobării acesteia. (3) Documentaţia aferentă P.U.Z și R.L.U – Desființare imobil C1, construire imobil locuințe cu spații comerciale la parter (S+P+3E+M), amplasament Mun. Rm. Vâlcea, strada Eugen Ciorăscu nr. 16, inițiator SC Stefiris Construct SRL, anexă la prezenta hotărâre, se păstrează la Direcţia Urbanism; structura documentaţiei este cuprinsă în opisul aferent acesteia. (4) Raportul informării și consultării publicului nr. 2520 din 17.01.2023, întocmit de către SC Arhinet Plus SRL, prin arhitect Cristinel Vlad, specialist cu drept de semnătură, înregistrat în Registrul Urbaniștilor din România (R.U.R) prin care a fost îndeplinită procedura prevăzută în Hotărârea Consiliului Local nr.96 din 31.03.2011 privind aprobarea Regulamentului local de implicare a publicului în elaborarea şi revizuirea planurilor de urbanism şi amenajare a teritoriului este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (5) Responsabilitatea privind exactitatea datelor, veridicitatea înscrisurilor, calitatea şi conţinutul documentaţiei de urbanism, în corelare cu reglementările legale în vigoare, aparţin specialistului cu drept de semnătură, în calitate de elaborator al documentaţiei de urbanism. Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Urbanism. Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie: - Instituției Prefectului – județul Vâlcea; - Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea; - Direcției Urbanism. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Andreea-Maria IORDACHE SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 31 ianuarie 2023 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă