Pe scurtConsiliul Local Râmnicu Vâlcea a desemnat pe domnul Vețeleanu Ninel-Eusebiu ca viceprimar care va exercita dreptul de înlocuitor de drept al primarului în timpul absențelor acestuia. Decizia a fost luată în ședință extraordinară, cu 17 voturi „pentru”, după ce doi consilieri s-au abținut. Pentru locuitori înseamnă că, în caz de indisponibilitate a primarului, domnul Vețeleanu va prelua temporar atribuțiile, iar modul de funcționare al autorității locale se va asigura în continuare prin proceduri stabilite prin codul administrativ.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA NR
HOTĂRÂREA NR. 315/4
privind desemnarea viceprimarului care exercită primul calitatea de înlocuitor
de drept al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă
extraordinară convocată de îndată la data de 6 noiembrie 2024, la care participă
19 consilieri locali din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 42216 din 05.11.2024, al cărui
semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect
de hotărâre privind desemnarea viceprimarului care exercită primul calitatea de
înlocuitor de drept al primarului;
Ținând seama de faptul că prin hotărârea nr. 314/3 din 6.11.2024 au fost aleși
în funcția de viceprimari ai municipiului Râmnicu Vâlcea, doamna Preda Maria –
Carmen și domnul Vețeleanu Ninel - Eusebiu;
Văzând Raportul nr. 42218 din 05.11.2024, întocmit de Serviciul APL, Registru
agricol și Arhivă, avizul comisiei de specialitate nr.1, pentru administraţie
publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor
cetăţenilor și ținând seama de propunerea formulată în plenul ședinței de către
Primarul municipiului privind desemnarea domnului Vețeleanu Ninel – Eusebiu,
viceprimar care să exercite primul calitatatea de înlocuitor de drept al
primarului;
În temeiul prevederilor art.152, alin.(4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului
nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
În baza art.129 alin. (1), art.139, alin.(1) și art.196 alin.(1), lit.a) din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
Având în vedere că înainte de distribuirea buletinelor de vot tuturor
consilierilor locali prezenți la ședință, întrucât 2 dintre aceștia au anunțat
că se vor abține de vot și procedându-se în conformitate cu prevederile art.139,
alin.(6) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, pentru desemnarea
domnului viceprimar VEȚELEANU NINEL – EUSEBIU care să exercite primul calitatea
de înlocuitor de drept al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea și întrunind 17
voturi ”pentru”,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se desemnează domnul viceprimar VEȚELEANU NINEL – EUSEBIU care exercită
primul calitatea de înlocuitor de drept al primarului municipiului Râmnicu
Vâlcea.
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcției Administrație, Juridic, Contencios;
- Direcției Resurse Umane;
- Persoanei desemnate la art.1.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
FĂNEL LEȚU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 06 noiembrie 2024
Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.