21 octombrie 2022

HCL 315/2022 Râmnicu Vâlcea adoptată

Completare anexa la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local

Denumire
Hotărârea nr. 315 din 2022 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
315 / 2022
Data
21 octombrie 2022
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Se pune la punct Anexa 3.1 a Contractului de delegare a gestiunii transportului public local din Râmnicu Vâlcea, pentru a include 16 autobuze cu combustibil alternativ CNG achiziționate în proiectul de încadrare în dezvoltarea durabilă a parcului auto. Practic, localnicii pot avea în viitor o flotă de autobuze mai ecologice; bani și termene vor fi stabiliți în anexă, iar recepția completă a noilor autobuze se va face după un parcurs de probă de minimum 500 km. (Decizia afectează modul în care se gestionează serviciul de transport la nivel local și finanțarea aferentă noilor vehicule.)

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se completează Lista bunurilor de retur - Anexa 3.1 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local, efectuat cu autobuze și microbuze în Municipiul Râmnicu Vâlcea nr. 49043/27.12.2018 cu autobuzele achiziționate în cadrul proiectului "Alinierea parcului S.C. ETA S.A. la cerințele dezvoltării durabile", identificate în anexa la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

New Page 1 HOTĂRÂREA NR.315 privind completarea Anexei 3.1 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local, efectuat cu autobuze și microbuze în Municipiul Râmnicu Vâlcea nr.49043/27.12.2018 Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 21 octombrie 2022, la care participă 18 consilieri din cei 23 în funcție; Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.43604 din data de 12.10.2022, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind completarea Listei bunurilor de retur - Anexa 3.1 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local, efectuat cu autobuze și microbuze în Municipiul Râmnicu Vâlcea nr. 49043/27.12.2018 cu autobuzele achiziționate în cadrul proiectului "Alinierea parcului SC ETA SA la cerințele dezvoltării durabile"; Văzând Raportul nr.43877 din data de 14.10.2022, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură ; Ținând seama de faptul că în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4: Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4e: Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare, Obiectiv Specific 4.1: Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă, a fost finanțat proiectul "Alinierea parcului SC ETA SA la cerințele dezvoltării durabile", fiind achiziționate un număr de 16 autobuze cu combustibil alternativ CNG, marca Otokar, tip: 12M KENT C CNG, ce au fost recepționate cantitativ în data de 15 septembrie 2022, urmând ca prerecepția calitativă a acestora să fie realizată după efectuarea parcursului de probă de minim 500 km; Luând în considerare că prin Hotărârea nr.380/28.11.2018, Consiliul Local a aprobat atribuirea directă a Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local, efectuat cu autobuze și microbuze în Municipiul Râmnicu Vâlcea către societatea ETA SA, pentru o perioadă de 5 ani începând cu data de 01.01.2019, fiind încheiat Contractul de delegare nr. 49043/27.12.2018; În temeiul prevederilor Legii nr.51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare; În baza art.129, alin.(1), alin.(2), lit.d), alin.(7), lit.n), art.139, alin.(1) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Întrunind 18 voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 0 abțineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. Se completează Lista bunurilor de retur - Anexa 3.1 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local, efectuat cu autobuze și microbuze în Municipiul Râmnicu Vâlcea nr. 49043/27.12.2018 cu autobuzele achiziționate în cadrul proiectului "Alinierea parcului S.C. ETA S.A. la cerințele dezvoltării durabile", identificate în anexa la prezenta hotărâre. Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală. Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie: • Instituției Prefectului-județul Vâlcea; • Primarului municipiului; • Direcţiei Dezvoltare Locală; • Direcției Economico-Financiare; • Societății ETA S.A. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Iuliana-Maria POPESCU SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 21 octombrie 2022 Întreaga hotărâre scanată (în format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă