Se avizează reactualizarea Planului Urbanistic General al municipiului Râmnicu Vâlcea, adică se aprobă ca document de urbanism să intre în etapa de avizare conform legislației, urmând ca procesul să continue cu includerea avizelor necesare și apoi să fie supus aprobării Consiliului Local. În practică, pentru locuitori înseamnă că procesul de planificare urbană poate avansa, pot apărea posibile modificări ale zonelor construibile și ale reglementărilor de amenajare, iar deciziile finale vor veni după avizele administrației județene și ale altor comisii. Nu se specifică termene exacte sau eventuale zone afectate în acest act, doar că documentația trebuie să beneficieze de avize conform legii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1) Se avizează documentaţia de urbanism « Reactualizarea Planului Urbanistic General al municipiului Râmnicu Vâlcea »
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Denumire
Hotărârea nr. 313 din 2012 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
HOTARÂREA NR
HOTĂRÂREA NR. 313/162
privind avizarea documentaţiei de urbanism reactualizarea Planului Urbanistic General al municipiului Râmnicu Vâlcea
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 noiembrie 2012, la care participă toţi cei 23 de consilieri în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 41236 din 22.11.2012 întocmit de Direcţia Urbanism prin care se propune avizarea documentaţiei de urbanism « Reactualizarea Planului Urbanistic General al municipiului Râmnicu Vâlcea »;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Având în vedere că până în prezent au fost respectate etapele prevăzute de legislaţia în vigoare;
Respectându-se prevederile Legii nr. 52/2003, privind transparenţa decizională din admnistraţia publică;
În temeiul prevederilor din Legea nr.350/2001, privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Ordinului 13 N din 10.03.1999 de aprobare a reglementării tehnice Ghid privind metodologia de elaborare şi conţinutul-cadru al planului urbanistic general;
În baza art.36, alin.(5), lit.c), art. 45, alin.(2), lit. e) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. (1) Se avizează documentaţia de urbanism « Reactualizarea Planului Urbanistic General al municipiului Râmnicu Vâlcea ».
(2) Documentaţia de urbanism avizată conform alin.(1) se va completa cu avizele prevăzute de legislaţia în vigoare şi va fi supusă aprobării Consiliului Local.
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Urbanism;
- Consiliului Judeţean Vâlcea.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR MUNICIPIU,
Gheorghe IONIŢĂ jurist Toma MIHĂESCU
Râmnicu Vâlcea, 29 noiembrie 2012
Intreaga
hotarare scanata (in format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.