14 august 2026

HCL 309/2026 Râmnicu Vâlcea adoptată

Aprobare asociere Municipiu cu Judetul Valcea pentru sustinerea sportului de performanta

Denumire
Hotărârea nr. 309 din 2026 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
309 / 2026
Data
14 august 2026
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Municipiul Râmnicu Vâlcea încheie o înțelegere cu Județul Vâlcea pentru a susține sportul de performanță al echipei Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea în anul 2026, printr-un contract de asociere aprobat azi și prin delegarea semnării primarului. Așadar, autoritățile locale vor aloca resurse și vor stabili cadrul colaborării cu Consiliul Județean pentru finanțarea și sprijinul nisat al competițiilor, conform modelului de contract prevăzut. Pentru locuitori înseamnă că se vor canaliza fonduri publice în sport, cu impact potențial asupra bugetului local în 2026, însă detaliile exacte ale sumelor sau termenele nu sunt specificate în rezumatul.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă asocierea Municipiului Râmnicu Vâlcea prin Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea cu Județul Vâlcea prin Consiliul Județean Vâlcea, în vederea susținerii sportului de performanță în cadrul competițiilor sportive derulate de ”Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea”, în anul 2026

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

New Page 1 HOTĂRÂREA NR.309 privind aprobarea asocierii Municipiului Râmnicu Vâlcea prin Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea cu Județul Vâlcea prin Consiliul Județean Vâlcea, în vederea susținerii sportului de performanță în cadrul competițiilor sportive derulate de ”Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea”, în anul 2026, precum și aprobarea modelului cadru al contractului de asociere Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în ședință extraordinară convocată de îndată la data de 14 august 2026, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în funcție; Luând în discuție Referatul de aprobare nr.29000 din data de 05.08.2026, al cărui semnatar este Primarul municipiului prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind aprobarea asocierii Municipiului Râmnicu Vâlcea prin Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea cu Județul Vâlcea prin Consiliul Județean Vâlcea, în vederea susținerii sportului de performanță în cadrul competițiilor sportive derulate de ”Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea”, în anul 2026, a modelului cadru al contractului de asociere, precum și împuternicirea Primarului Municipiului Râmnicu Vâlcea să semneze contractul de asociere; Văzând Raportul nr.29002 din 05.08.2025, întocmit de Serviciul APL, Registru agricol și arhivă, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii și liniștii publice, a drepturilor cetățenilor, nr.2, de buget- finanțe, prognoze economico-sociale și nr.5, pentru învățământ, culte, sănătate, cultură, protecție socială, activități sportive și de agrement; Având în vedere Hotărârea Consiliul Județean Vâlcea nr.136 din 24.07.2026 privind aprobarea asocierii Județului Vâlcea prin Consiliul Județean Vâlcea cu Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, în vederea susținerii sportului de performanță în cadrul competițiilor sportive derulate de ”Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea”, în anul 2026, precum și aprobarea modelului - cadru al contractului de asociere; În temeiul prevederilor art.35 alin.(1) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare și ale art.2, alin.(1) și alin.(4) din Legea nr.69/2000 a educației fizice și sportuIui, cu modificările și completările ulterioare; În baza art.129, alin.(9), Iit.a) și c), a art.139, alin.(1) și a art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Întrunind 20 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri, H O T Ă R Ă Ș T E : Art.1. Se aprobă asocierea Municipiului Râmnicu Vâlcea prin Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea cu Județul Vâlcea prin Consiliul Județean Vâlcea, în vederea susținerii sportului de performanță în cadrul competițiilor sportive derulate de ”Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea”, în anul 2026. Art.2. (1) Se aprobă modelul - cadru al Contractului de asociere ce se va încheia între Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Consiliul Local al municipiul Râmnicu Vâlcea și Județul Vâlcea prin Consiliul Județean Vâlcea și, conform anexei la prezenta hotărâre. (2) Se împuternicește Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea să semneze contractul de asociere prevăzut la alin.(1). Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Economico-Financiară. Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie: - Instituției Prefectului - județul Vâlcea; - Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea; - Direcției Economico-Financiară; - Direcției Administrație, Juridic, Contencios; - Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea; - Consiliului Județean Vâlcea. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Dumitru Lucian PAVELESCU SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 14 august 2026 Întreaga hotărâre scanată (în format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă