29 noiembrie 2012

HCL 304/2012 Râmnicu Vâlcea adoptată

Aprobare DALI iluminat strada Ostroveni, zona strand, etapa I

Pe scurt

Consiliul Local a aprobat documentația de avizare a lucrărilor pentru extinderea iluminatului stradal pe strada Ostroveni, etapa I, între sensul giratoriu și PTA strand Ostroveni. Bugetul total este de 78,48 milioane lei cu TVA (aproximativ 17,46 milioane euro), din care partea+C+M este 73,02 milioane lei (aprox. 16,25 milioane euro). Hotărârea stabilește ce documente tehnice și finanțare se aprobă și spune că documentația devine atașată hotărârii și păstrată la Serviciul Investiții Publice.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie, a indicatorilor tehnico-economici şi a devizului general la obiectivul de investiţii “Extindere reţea iluminat exterior strada Ostroveni, etapa I, pe tronsonul cuprins între sensul giratoriu şi PTA strand Ostroveni”, la valoarea de 78,480 mii lei cu TVA, respectiv 17,463 mii euro cu TVA din care C +M – 73,024 mii lei cu TVA, respectiv 16,249 mii euro cu TVA

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Ostroveni.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Ostroveni” în Râmnicu Vâlcea

Denumire
Hotărârea nr. 304 din 2012 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
304 / 2012
Data
29 noiembrie 2012
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Locuri citate
Ostroveni (hartă)

Pe același subiect în Râmnicu Vâlcea

Documente

Text

HOTARÂREA NR HOTĂRÂREA NR. 304/153 privind aprobarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie şi a indicatorilor tehnico-economici la obiectivul de investiţie “Extindere reţea iluminat exterior strada Ostroveni, etapa I, pe tronsonul cuprins între sensul giratoriu şi PTA strand Ostroveni” Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 noiembrie 2012, la care participă toţi cei 23 de consilieri în funcţie; Luând în discuţie Raportul nr. 41465 din 23.11.2012, întocmit de Direcţia de Investiţii şi Achiziţii Publice, prin care se propune aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie, a indicatorilor tehnico-economici şi a devizului general la obiectivul de investiţii “Extindere reţea iluminat exterior strada Ostroveni, etapa I, pe tronsonul cuprins între sensul giratoriu şi PTA strand Ostroveni”; Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură şi nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură; În temeiul prevederilor Legii nr.273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; În baza art.36, alin.(4), lit.d), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local, H O T Ă R Ă Ş T E: Art.1. (1) Se aprobă documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie, a indicatorilor tehnico-economici şi a devizului general la obiectivul de investiţii “Extindere reţea iluminat exterior strada Ostroveni, etapa I, pe tronsonul cuprins între sensul giratoriu şi PTA strand Ostroveni”, la valoarea de 78,480 mii lei cu TVA, respectiv 17,463 mii euro cu TVA din care C +M – 73,024 mii lei cu TVA, respectiv 16,249 mii euro cu TVA. (2) Documentaţia aprobată conform alin. (1), anexă la prezenta hotărâre, se păstrează la Serviciul Investiţii Publice. Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire: - Direcţiei Economico-Financiare; - Direcţiei de Investiţii şi Achiziţii Publice. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR MUNICIPIU, Gheorghe IONIŢĂ jurist Toma MIHĂESCU Râmnicu Vâlcea, 29 noiembrie 2012 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala