HCL 303/2019 Râmnicu Vâlcea adoptată
Efectuare schimb de imobile cu societatea Bogdan Construct SRL
- Denumire
- Hotărârea nr. 303 din 2019 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
- Emitent
- Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
- Număr
- 303 / 2019
- Data
- 27 septembrie 2019
- Localitate
- Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
Se aprobă dezmembrarea imobilului – construcție Rotonda Piața Nord, proprietate publică a municipiului, în suprafață construită de 379 mp, înscris în Cartea Funciară nr.56352, în trei loturi, conform Planului de situație și amplasament - anexa nr.1 la prezenta hotărâre, după cum urmează
Documente
Text
HOTARÂREA NR
HOTĂRÂREA NR.303
privind efectuarea unui schimb de imobile
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 septembrie 2019, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul nr.38480 din data de 25.09.2019, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre referitor la efectuarea unui schimb de imobile între municipiul Râmnicu Vâlcea și societatea Bogdan Construct S.R.L., astfel:
- dezmembrarea imobilului – construcție Rotonda Piața Nord, proprietate publică a municipiului, în suprafață construită de 379 mp, înscris în Cartea Funciară nr.56352, în trei loturi, respectiv: Lotul nr.1 în suprafață construită de 305 mp; Lotul nr.2 în suprafață construită de 24 mp și Lotul nr.3 în suprafață construită de 50 mp (S utilă 41,49 mp);
- trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului a lotului nr.3 în suprafață utilă de 41,49 mp;
- însușirea rapoartelor de evaluare a proprietăților imobiliare ce fac obiectul schimbului;
- efectuarea schimbului de imobile între Municipiul Râmnicu Vâlcea și societatea Bogdan Construct SRL, municipiul oferind spațiul în suprafață utilă de 41,49 mp, situat în str. Matei Basarab nr.1A, în incinta imobilului – construcție Rotonda din Piața Nord, în valoare totală de 123.980 lei (echivalentul a 26.190 euro), în schimbul terenului în suprafață de 168 mp, situat în Râmnicu Vâlcea, strada Carol I, având numărul cadastral 35036, în valoare de 121.946 lei (echivalentul a 25.775 euro), care va primi destinația stabilită prin PUZ - Zona Centrală, aceea de spații verzi publice sau semi-publice (pentru riverani); Suma de 2.034 lei reprezentând diferența de valoare dintre spațiul oferit la schimb de către municipiu și terenul oferit de societatea Bogdan Construct SRL, va fi achitată de societate până cel mai târziu la data încheierii contractului de schimb;
- împuternicirea administratorului public să semneze actul de dezmembrare și actul de schimb în formă autentică;
- suportarea, în mod egal, de către societatea Bogdan Construct SRL și din bugetul local, a cheltuielilor ocazionate de încheierea actului de schimb în formă autentică;
Văzând Raportul nr.38481 din data de 25.09.2019, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale, nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Ținând seama de Hotărârea nr.420 din data de 27.12.2018, prin care Consiliul Local a aprobat demararea procedurilor pentru efectuarea unui schimb de imobile între Municipiul Râmnicu Vâlcea și societatea Bogdan Construct SRL, municipiul oferind spațiul în suprafață de 43,75 mp, situat în Rotonda din Piața Nord, în schimbul terenului în suprafață de 168 mp, situat în Râmnicu Vâlcea strada Carol I, având numărul cadastral 35036 și înscris în Cartea Funciară nr. 35036; potrivit prevederilor art.2 din hotărârea susmenționată, schimbul de imobile, precum şi rapoartele de expertiză tehnică de evaluare a acestora urmau a fi supuse Consiliului Local, spre aprobare, într-o şedinţă ulterioară;
În temeiul prevederilor art.863, lit.d), art.1763 și art.1764 din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
În baza art.108, art.129, alin.(6), lit.b), art.139, alin.(2) și art.196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ;
Întrunind 17 voturi ”pentru”, 3 voturi ”împotrivă” și o abținere,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă dezmembrarea imobilului – construcție Rotonda Piața Nord, proprietate publică a municipiului, în suprafață construită de 379 mp, înscris în Cartea Funciară nr.56352, în trei loturi, conform Planului de situație și amplasament - anexa nr.1 la prezenta hotărâre, după cum urmează:
a) Lotul nr.1 în suprafață construită de 305 mp;
b) Lotul nr.2 în suprafață construită de 24 mp;
c) Lotul nr.3 în suprafață construită de 50 mp (S utilă 41,49 mp).
Art.2. Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului a lotului nr.3, în suprafață utilă de 41,49 mp, descris la art.1.
Art.3. Se însușesc rapoartele de evaluare a proprietăților imobiliare ce fac obiectul schimbului, prezentate în anexele nr.2 și 3 la prezenta hotărâre.
Art.4. Se aprobă efectuarea schimbului de imobile între Municipiul Râmnicu Vâlcea şi societatea Bogdan Construct SRL, municipiul oferind spațiul în suprafață utilă de 41,49 mp, situat în str. Matei Basarab nr.1A, în incinta imobilului – construcție Rotonda din Piața Nord, în valoare totală de 123.980 lei (echivalentul a 26.190 euro), conform raportului de evaluare – anexa nr.2, în schimbul terenului în suprafață de 168 mp, situat în Râmnicu Vâlcea, strada Carol I, având numărul cadastral 35036, identificat în planul de situație – anexa nr.4 la prezenta hotărâre, în valoare de 121.946 lei (echivalentul a 25.775 euro), conform raportului de evaluare – anexa nr.3, care va primi destinația stabilită prin PUZ - Zona Centrală, aceea de spații verzi publice sau semi-publice (pentru riverani). Suma de 2.034 lei reprezentând diferența de valoare dintre spațiul oferit la schimb de către municipiu și terenul oferit de societatea Bogdan Construct SRL, va fi achitată de societate până cel mai târziu la data încheierii Contractului de schimb.
Art.5. Se împuternicește administratorul public să semneze actul de dezmembrare și actul de schimb în formă autentică.
Art.6. Cheltuielile ocazionate de încheierea actului de schimb în formă autentică vor fi suportate, în mod egal, de către societatea Bogdan Construct SRL și din bugetul local.
Art.7. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală.
Art.8. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Direcţiei Dezvoltare Locală ;
- Direcției Urbanism;
- Societății Bogdan Construct S.R.L., prin grija Direcției Dezvoltare Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Dumitru CHISALOM
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 27 septembrie 2019
Intreaga hotarare scanata
(in format .pdf)
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 299/2019Aprobare SF definitivare retele piste bicicleteHCL 300/2019Modificare HCL 249 din 2019 predare amplasament CNIHCL 301/2019Terecere teren din domeniul public in privat si concesionareHCL 302/2019Modificare anexa 6 1 la contractul de delegare serviciu transportHCL 304/2019Completare anexa 3 1 la contractul de delegare gestiune serviciu transportHCL 305/2019Aprobare Protocol administrare a unei parti din contructia Casa StiinteiHCL 306/2019Rectificare nr. articol din caiet de sarcini la HCL 246 din 2019HCL 307/2019Rectificare nr articol din caiet sarcini la HCL 247 din 2019
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.