Pe scurtSe decide ca apartamentul nr. 42, din blocul B14, scara A, str. Mihai Eminescu nr. 26, Râmnicu Vâlcea, să aibă destinație de locuință socială. Aceasta înseamnă că imobilul va fi atribuit beneficiarilor care au nevoie de o locuință la prețuri sau condiții speciale, în urma unui proces de selecție administrat de primărie. Având în vedere cererea mare de locuințe sociale, alegerea urmărește să acopere cât mai mulți solicitanți, cu prioritate pentru cei în regim social, iar efectul pentru locuitori este posibil să includă acces la o locuință mai ieftină și stabilitate pe termen lung.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA NR
HOTĂRÂREA NR.302
privind stabilirea destinației imobilului apartament nr.42, situat în strada
Mihai Eminescu nr.26, blocul B14, scara A
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 24 octombrie 2023, la care participă toți cei 23 de consilieri în
funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.44624 din data de 18.10.2023, al
cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui
proiect de hotărâre privind stabilirea destinației de locuință socială pentru
imobilul apartament nr.42, situat în blocul B14, scara A de pe strada Mihai
Eminescu nr.26, Municipiul Râmnicu Vâlcea;
Văzând Raportul nr.44655 din data de 18.10.2023, întocmit de Direcția Dezvoltare
Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie
publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor
cetăţenilor, nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi
mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură şi nr.5, pentru
învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi
de agrement ;
Având în vedere că în inventarul bunurilor aparținând domeniului privat al
municipiului figurează imobilul apartament nr.42, situat în strada Mihai
Eminescu nr.26, bloc B14, scara A, construit din fondurile statului în anul
1975, în suprafață utilă de 52,91 m.p., compus din trei camere de locuit, din
care două camere au devenit vacante prin decesul chiriașului, iar cea de-a treia
cameră a fost predată de către fostul chiriaș și luând în considerare numărul
mare de solicitări privind atribuirea unei locuințe sociale, acesta depășind cu
mult numărul locuințelor deținute de către municipiu;
În temeiul prevederilor Legii nr.114/1996 privind privind locuințele,
republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.129 alin.(3), lit.d), art.139, alin.(3) și art.196 alin.(1), lit.a)
din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
Întrunind 23 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. (1) Se stabilește destinația de locuință socială pentru imobilul -
apartament nr.42, situat în blocul B14, scara A de pe strada Mihai Eminescu
nr.26, Municipiul Râmnicu Vâlcea.
(2) Consecință a prevederilor alin.(1), imobilul – apartament susmenționat trece
din domeniul privat în domeniul public al municipiului.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Dezvoltare Locală.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcției Economico-Financiară;
- Persoanei nominalizate la art.1.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Maria BOBEANU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 24 octombrie 2023
Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.