HOTĂRÂREA NR
HOTĂRÂREA NR. 302
privind aprobarea proiectului Extinderea transportului public de călători –
etapa a II-a și a cheltuielilor aferente acestuia
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă
extraordinară convocată de îndată la data de 14 octombrie 2022, la care
participă 20 de consilieri locali din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 43636 din data de 12.10.2022, al
cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui
proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului Extinderea transportului
public de călători – etapa a II-a și a cheltuielilor aferente acestuia;
Văzând Raportul nr. 43637 din 12.10.2022 întocmit de Direcția Dezvoltare Locală,
precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică
locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor
cetăţenilor și nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale;
Ținând seama de faptul că prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor
publice și administrației nr. 2615/05.10.2022 a fost modificat și completat
Ghidul specific – Condiții de accesare a fondurilor europene aferente Planului
Național de Redresare și Reziliență, în cadrul apelurilor de proiecte
PNRR/2022/C10, Componenta 10 – Fondul Local, aprobat prin Ordinul ministrului,
dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 999/2022, prevederile
ordinului vizând în principal stabilirea datei și orei de începere a depunerii
de proiecte în cadrul rundei a II - a, respectiv 14 octombrie 2022, ora 10.00,
apelul de proiecte fiind deschis tuturor unităților administrativ-teritoriale,
în limita fondurilor alocate pentru fiecare investiție, pe baza principiului
primul venit, primul servit;
Luând în considerare că printre documentele obligatorii ce constituie anexe la
cererea de finanțare, se regăsește și Hotărârea de aprobare a proiectului și a
cheltuielilor aferente acestuia;
În temeiul prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.
124/2021 privind
stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor
europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi
pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare
şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile
şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, ale
Hotărârii Guvernului nr.
209/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
124/2021 privind
stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor
europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi
pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare
şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile
şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, ale
Ordinului ministrului dezvoltării, lucrărilor Publice și Administrației nr.
999/2022 pentru aprobarea Ghidului specific – Condiții de accesare a fondurilor
europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență, în cadrul
apelurilor de proiecte PNRR /2022/C10, Componenta 10 – Fondul Local, cu
modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(2), lit.b), art.139, alin.(3), lit.a) și art.196
alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 20 de voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 0 abțineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă participarea Unității administrativ – teritoriale Municipiul
Râmnicu Vâlcea în cadrul proiectului Extinderea transportului public de călători
- etapa a II-a, ce urmează a fi depus la finanțare în parteneriat cu unitatea
administrativ-teritorială comuna Bujoreni, în cadrul apelului de proiecte
PNRR/2022/C10, Componenta 10 – Fondul Local.
Art.2. Se aprobă cheltuielile aferente proiectului, respectiv valoarea maximă
eligibilă de 3.750.000 euro fară TVA, respectiv 18.460.125 lei fără TVA, la
cursul Inforeuro din luna mai 2021, respectiv 1 euro = 4,9227 lei, precum și
suportarea din bugetul local a cheltuielilor neeligibile ce pot apărea pe
parcursul implementării proiectului, proporțional cu contribuția UAT Municipiul
Râmnicu Vâlcea la cheltuielile eligibile conform Acordului de parteneriat.
Art.3. Se aprobă Nota de fundamentare a investiției conform anexei nr. 1 la
prezenta hotărâre.
Art.4. Se aprobă Acordul de parteneriat pentru realizarea proiectului Extinderea
transportului public de călători – etapa a II -a, conform anexei nr.2 la
prezenta hotărâre.
Art.5. Descrierea sumară a investiţiei Extinderea transportului public de
călători – etapa a II -a se regăsește în anexa nr. 3 la prezenta hotărâre.
Art.6. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Dezvoltare Locală.
Art.7. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
• Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
• Primarului municipiului;
• Direcţiei Dezvoltare Locală;
• Direcției Economico-Financiară;
• UAT comuna Bujoreni.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Iuliana-Maria POPESCU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 14 octombrie 2022
Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.