26 septembrie 2025

HCL 283/2025 Râmnicu Vâlcea adoptată

Trecerea unor imobile constructii in domeniul privat, in vederea obtinerii autorizatiei de desfiintare

Denumire
Hotărârea nr. 283 din 2025 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
283 / 2025
Data
26 septembrie 2025
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local decide să treacă din domeniul public în domeniul privat al municipiului o parte din imobilele-menționate (clădire atelier reparații auto, două utilitare și o cabină poartă) situate pe strada Crișan 8, pentru a obține autorizația de desființare. Scopul este valorificarea terenului proprietate publică, iar decizia pregătește pașii legali pentru desființare, ceea ce poate afecta locuitorii prin eliberarea spațiului și eventuale operațiuni de reorganizare urbană; detaliile de termene și costuri vor fi stabilite în următoarele etape ale proiectului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului, în vederea obținerii autorizației de desființare, a următoarelor imobile – construcții

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA NR HOTĂRÂREA NR. 283 privind trecerea unor imobile - construcții din domeniul public în domeniul privat al municipiului, în vederea obținerii autorizației de desființare Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 26 septembrie 2025, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în funcție; Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 36057 din data de 23.09.2025, al cărui semnatar este Primarul municipiului, privind inițierea unui proiect de hotărâre privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului, în vederea obținerii autorizației de desființare, a unor imobile – construcții; Văzând Raportul nr. 36058 din 23.09.2025 întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură şi nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură; Ținând seama de faptul că în inventarul domeniului public al municipiului atestat prin Hotărârea Guvernului nr. 54/2008 pentru modificarea și completarea unor anexe la Hotărârea Guvernului nr. 1362/2001 privind atestarea domeniului public al județului Vâlcea, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Vâlcea, Anexa 1, la pozițiile 209, 1438,1439, respectiv 1491 figurează imobilele construcții ”Clădire atelier reparații auto corp F”, ”Imobil auxiliar anexă în Cont. Corp H”, ”Imobil auxiliar independent corp G”, respectiv ”Cabină poartă”, situate în strada Crișan nr. 8 (fost nr.12), amplasate pe terenul proprietate publică în suprafață de 6.619 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 63686, iar terenul face parte din suprafața totală de 8.249 mp, înscrisă în inventarul domeniului public al municipiului atestat prin Hotărârea Guvernului nr. 54/2008 – Anexa 1 - poziția 983 – Coloana auto; Având în vedere faptul că starea actuală a construcțiilor mai sus menționate afectează negativ imaginea zonei, pentru punerea în valoare a terenului proprietatea publică a municipiului, cu adresa nr. 20676/29.05.2025 s-a solicitat administratorului acestor bunuri - Direcția Administrării Domeniului Public, ca, în măsura în care bunurile nu le mai sunt necesare pentru desfășurarea activității, să întreprindă demersurile pentru obținerea Certificatului de Urbanism și Autorizației de construire în vederea desființării construcțiilor, astfel că, la solicitarea Direcției Administrării Domeniului Public a fost eliberat Certificatul de Urbanism nr. 788/22030/24.06.2025 în scopul: Demolare construcții C1, C2, C3, C4, C5, C9 și C10 situate pe strada Crișan; În temeiul prevederilor art. 361 alin.(2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 8, alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare; În baza art.129, alin.(1), alin.(2), lit.c), art.139, alin.(3), lit.g) și a art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Întrunind 20 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului, în vederea obținerii autorizației de desființare, a următoarelor imobile – construcții: 1. ”Clădire atelier reparații auto corp F”, în suprafață construită la sol de 379,70 mp, având numărul de inventar DP00157 și valoarea de inventar 171.393,21 lei - identificată ca C1 pe planul de amplasament și delimitare - Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre; 2. ”Imobil auxiliar independent corp G”, în suprafață construită la sol de 193,60 mp, având numărul de inventar DP01366 și valoarea de inventar 146.356,83 lei - identificată ca C4 pe planul de amplasament și delimitare - Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre; 3. "Imobil auxiliar anexă în Cont. Corp H”, în suprafață construită la sol de 163,20 mp, având numărul de inventar DP01365 și valoarea de inventar 269.194,55 lei - identificată ca C5 pe planul de amplasament și delimitare - Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre. Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală. Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie: - Instituției Prefectului – județul Vâlcea; - Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea; - Direcției Dezvoltare Locală; - Direcției Economico-Financiare; - Direcției Administrării Domeniului Public. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Cezar – Florin BULACU SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 26 septembrie 2025 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă