HOTĂRÂREA NR
HOTĂRÂREA NR.282
privind demararea procedurilor legale în vederea contractării unui
împrumut intern în valoare de 40.000.000 lei
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 30 septembrie 2024, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în
funcție;
Luând în considerare Referatul de aprobare nr.271662 din 19.09.2024, al cărui
semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect
de hotărâre privind demararea procedurilor în vederea contractării unui împrumut
intern în sumă de 40.000.000 lei, pe termen de 10 ani, cu perioadă de tragere și
grație de 2 ani și rambursare în 8 ani, pentru asigurarea finanțării
obiectivelor de investiții de interes public local;
Văzând Raportul nr.271661 din 19.09.2024, întocmit de Direcția Economico –
Financiară, avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie
publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor
cetăţenilor și nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și ținând
seama de propunerile formulate în plenul ședinței pentru desemnarea celor 2
(doi) consilieri locali care vor face parte din comisia de analiză și selecție a
ofertelor pentru contractarea împrumutului, respectiv doamna Popescu Iuliana
Maria și doamna Bobeanu Maria;
În temeiul prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.64/2007 privind
datoria publică, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 61
alin.(1) și (3) și ale art.63 alin.(4) din Legea nr.273/2006 privind finanţele
publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale
Hotărârii Guvernului nr.9/2007 privind constituirea, componenta si functionarea
Comisiei de autorizare a imprumuturilor locale, cu modificările şi completările
ulterioare;
Ţinând seama de prevederile Noului Cod Civil referitoare la contracte, precum şi
de cele ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
În baza art.129, alin.(2), lit.b), alin.(4), lit.b) art.139, alin.(3), lit.b) și
art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019
privind Codul Administrativ, cu completările ulterioare;
Procedându-se în conformitate cu prevederile art.139, alin.(6) din Ordonanța de
Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și
completările ulterioare, pentru desemnarea celor 2 (doi) consilieri locali care
vor face parte din comisia de analiză și selecție a ofertelor pentru
contractarea împrumutului și întrunind:
- doamna Popescu Iuliana Maria - 17 voturi ”pentru”, propunere adoptată întrucât
a întrunit numărul minim de voturi prevăzut de art.139, alin.(1) din Ordonanța
de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, respectiv 12
voturi;
- doamna Bobeanu Maria - 17 voturi ”pentru”, propunere adoptată întrucât a
întrunit numărul minim de voturi prevăzut de art.139, alin.(1) din Ordonanța de
Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, respectiv 12
voturi;
Întrunind 18 voturi ”pentru” proiectul de hotărâre supus dezbaterii, 4 voturi
”împotrivă” și 0 abțineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă demararea procedurilor în vederea contractării unui împrumut
intern, în sumă de 40.000.000 lei, pe termen de 10 ani, cu perioadă de tragere
și grație de 2 ani și rambursare în 8 ani, pentru asigurarea finanțării
obiectivelor de investiții de interes public local.
Art.2. Se aprobă obiectivele de investiții de interes public local ce urmează a
fi finanțate din imprumutul prevăzut la art. 1, după cum urmează:
a) Desființare și construire clădire anexă Școala Colonie Nuci, Rm. Vâlcea;
b) Reabilitare și modernizare imobil ”Școala cu clasele I-VIII nr. 6 Copăcelu –
clădire Școala Nouă”;
c) Amenajare locuințe ANL pentru tineri – Știrbei Vodă, utilități și
sistematizare;
d) Arteră de circulație între Splaiul Independenței și strada Morilor inclusiv
pod peste râul Olănești;
e) Amenajare trecere la nivel linie CF cu dale elastice la str. Drumul Gării;
f) Amenajare sens giratoriu strada Copăcelu, km 189+700;
g) Arteră de legătură str. Matei Basarab – Lacul Nord – str. Republicii – str.
Nicolae Titulescu;
h) Sala de Sport Școala nr. 4;
i) Amenajare parcare etajată zona Nord și refacere teren de sport;
j) Amenajare spațiu verde și scuar bd Dem Rădulescu;
k) Extindere parc zona nord și modernizarea bazei sportive și de agrement Nord.
Art.3. Se împuternicește primarul municipiului Râmnicu Vâlcea să demareze
procedurile legale în vederea contractării împrumutului bancar prevăzut la art.1
Art.4. Se nominalizează următorii consilieri locali care vor face parte din
comisia de analiză și selecție a ofertelor pentru contractarea împrumutului,
după cum urmează:
a) doamna Popescu Iuliana-Maria;
b) doamna Bobeanu Maria.
Art.5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Economico-Financiară și Serviciul Achiziții Publice.
Art.6. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico-Financiară;
- Serviciului Achiziții Publice.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Gheorghe MIHĂILESCU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 30 septembrie 2024
Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.