25 noiembrie 2021

HCL 280/2021 Râmnicu Vâlcea adoptată

Modificare stat de functii Filarmonica

Denumire
Hotărârea nr. 280 din 2021 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
280 / 2021
Data
25 noiembrie 2021
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Convocându-se în ședință, Consiliul Local a decis să modifice statul de funcții al Filarmonicii „Ion Dumitrescu” prin transformarea a două posturi contractuale vacante. Unul dintre aceste posturi, cel de Instrumentist, treapta III, din Compartimentul Personal Artistic – Secțiunea Orchestră Simfonică, devine Postul de Instrumentist debutant în același compartiment. Prin urmare, se creează o diferențiere de nivel salarial/treaptă pentru un instrumentist din orchestră, iar locuitorii ar trebui să înțeleagă că nu se modifică funcții din altă natură, doar gradul/treapta posturilor existente, cu impact bugetar proportional.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se modifică statul de funcții al Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea, prin transformarea a 2 (două) posturi de execuție contractuale vacante, după cum urmează

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA NR HOTĂRÂREA NR. 280 privind modificarea statului de funcții al Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară în data de 25 noiembrie 2021, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în funcție; Având în vedere Referatul de aprobare nr. 3109 din data de 12.11.2021, înregistrat la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 44293 din 15.11.2021, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre referitor la modificarea statului de funcții al Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea, prin transformarea a 2 (două) posturi de execuție contractuale vacante; Văzând, de asemenea, și Raportul nr. 3112 din data de 12.11.2021, înregistrat la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 44295 din 15.11.2021, întocmit de Filarmonica ”Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr. 5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement; În temeiul prevederilor Legii - cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței Guvernului nr. 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat, artistic, cu modificările și completările ulterioare și ale art.557 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În baza art.129, alin.(2), lit.a) coroborat cu alin.(3), lit.c), art.139, alin.(3) şi art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Întrunind 20 de voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 0 abțineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. (1) Se modifică statul de funcții al Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea, prin transformarea a 2 (două) posturi de execuție contractuale vacante, după cum urmează: a) postul de Instrumentist, treapta III din cadrul Compartimentului Personal Artistic – Secțiunea Orchestră Simfonică se transformă în Instrumentist debutant în cadrul aceluiași compartiment; b) postul de Artist instrumentist, gradul I din cadrul Compartimentului Personal Artistic – Secțiunea Orchestră Simfonică se transformă în Artist instrumentist grad II în cadrul aceluiași compartiment. (2) Modificările aprobate conform alin.(1) se regăsesc în anexa – Statul de funcții, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Filarmonica Ion Dumitrescu. Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie: - Instituției Prefectului-județul Vâlcea; - Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea; - Direcţiei Economico – Financiară; - Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Irina – Maria ARGEȘANU SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 25 noiembrie 2021 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă