HCL 28/2019 Râmnicu Vâlcea adoptată
Aprobare salarii de baza aparat de specialitate
- Denumire
- Hotărârea nr. 28 din 2019 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
- Emitent
- Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
- Număr
- 28 / 2019
- Data
- 31 ianuarie 2019
- Localitate
- Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Consiliul Local din Râmnicu Vâlcea aprobă, începând cu 1 ianuarie 2019, salariile de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale „Administrație” din aparatul de specialitate al primarului. Decizia stabilește nivelurile de salarizare aprobate, potrivit anexei la hotărâre, iar finanțarea și TVA-ul rămân în sarcina bugetului local, în conformitate cu legile aplicabile. Pentru locuitori înseamnă că veniturile personalului din Primărie pot crește, iar bugetul local trebuie să gestioneze noile cheltuieli pe bani publici.
Documente
Text
HOTARÂREA NR
HOTĂRÂREA NR.28
privind aprobarea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale ”Administratie” utilizate în cadrul aparatului de specialitate al primarului Municipiului Râmnicu Vâlcea
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 ianuarie 2019, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție;
Luând în discuţie Raportul nr. 3113 din data de 23.01.2019, întocmit de Direcția Resurse Umane, prin care se propune aprobarea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale ”Administratie” utilizate în cadrul aparatului de specialitate al primarului Municipiului Râmnicu Vâlcea, începând cu data de 01 ianuarie 2019;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; și nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale ;
În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.937/2018 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată;
Luând în considerare consultările care au avut loc cu organizațiile sindicale reprezentative, respectiv Sindicatul ”Primăria 2000” și Sindicatul ”PROLEX” consemnate in procesul verbal nr.2943/23.01.2019;
În temeiul prevederilor art.11 din Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr.53/2003 – Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale OUG nr.114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene ;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr. 215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
Întrunind 23 de voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 0 abțineri,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Începând cu data de 01 ianuarie 2019 se aprobă salariile de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale ”Administratie” utilizate în cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Începând cu data aplicării prezentei, Hotărârea Consiliului Local nr.2/2018, așa cum a fost modificată și completată își încetează aplicabilitatea.
Art.3. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Resurse Umane și Direcția Economico-Financiară.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Resurse Umane;
- Direcției Economico-Financiare;
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Gabriel Savian BĂJAN
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 31 ianuarie 2019
Intreaga
hotarare scanata (in format .pdf)
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 24/2019Aprobare DALI si indicatori pentru obiectivul Reabilitare infrastructura rutieraHCL 25/2019Actualizare program multianual performanta energetica blocuriHCL 26/2019Aprobare PUZ si RLU modificat amenajare cimitir Targ RaureniHCL 27/2019Modificare stat functii ArielHCL 29/2019Aprobare salarii de baza DASHCL 30/2019Aprobare salarii DADP 2019HCL 31/2019Aprobare salarii SCM 2019HCL 32/2019Mandatare reprezentanti AGA Piete si Eta pt remuneratie
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.