28 septembrie 2023

HCL 271/2023 Râmnicu Vâlcea adoptată

Stabilire domenii activitate prestare munca in folosul comunitatii OG nr 55

Denumire
Hotărârea nr. 271 din 2023 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
271 / 2023
Data
28 septembrie 2023
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Se stabilește domeniul de activitate pentru prestarea muncii în folosul comunității de către contravenienți, respectiv întreținerea locurilor de agrement, a parcurilor și a drumurilor, precum și păstrarea curățeniei și igienizarea localităților, organizat de Societatea Piete Prest SA și/sau Direcția Administrării Domeniului Public. Se va împuternici primarul să determine prin dispoziție locurile unde contravenienții vor presta munca și să reglementeze modul de executare a acestei sancțiuni, conform legii. De asemenea, se încetează aplicabilitatea hotărârii anterioare nr. 248/2009 privind aceleași domenii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se stabilesc următoarele domenii de activitate pentru prestarea muncii în folosul comunității de către contravenienți, în temeiul prevederilor Ordonanței Guvernului nr.55/2002, respectiv: întreținerea locurilor de agrement, a parcurilor și a drumurilor, precum și păstrarea curățeniei și igienizarea localităților în cadrul Societății Piete Prest S.A. și/sau Direcției Administrării Domeniului Public

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA NR HOTĂRÂREA NR.271 privind stabilirea domeniilor de activitate pentru prestarea muncii în folosul comunității de către contravenienți Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 septembrie 2023, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție; Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.39904 din data de 19.09.2023, al cărui semnatar este primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind stabilirea domeniilor de activitate pentru prestarea muncii în folosul comunității de către contravenienți, respectiv: întreținerea locurilor de agrement, a parcurilor și a drumurilor, precum și păstrarea curățeniei și igienizarea localităților în cadrul Societății Piete Prest SA și/sau Direcției Administrării Domeniului Public, împuternicirea primarului municipiului să stabilească, prin dispoziție, locurile unde contravenienții vor executa munca în folosul comunității, precum și să reglementeze activitatea de executare a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, precum și încetarea aplicabilității Hotărârii Consiliului Local nr.248/2009 privind stabilirea domeniilor de activitate pentru prestarea muncii în folosul comunității de către contravenienți; Văzând Raportul nr.39908 din 19.09.2023, întocmit de Serviciul APL, Registrul agricol și arhivă, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură; Având în vedere că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 248/2009 a fost stabilit domeniul de activitate pentru prestarea muncii în folosul comunității de către contravenienți, respectiv: cel pentru păstrarea curățeniei și igienizarea municipiului la Secția Curățit Căi Publice; de asemenea, a fost împuternicit primarul să stabilească, prin dispoziție, locurile în care contravenienții vor presta munca; În temeiul prevederilor art.16 din Ordonanța Guvernului nr.55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii, cu modificările și completările ulterioare; În baza art.129, alin.(1), art.139, alin.(1) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Întrunind 23 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. Se stabilesc următoarele domenii de activitate pentru prestarea muncii în folosul comunității de către contravenienți, în temeiul prevederilor Ordonanței Guvernului nr.55/2002, respectiv: întreținerea locurilor de agrement, a parcurilor și a drumurilor, precum și păstrarea curățeniei și igienizarea localităților în cadrul Societății Piete Prest S.A. și/sau Direcției Administrării Domeniului Public. Art.2. Se împuternicește primarul municipiului să stabilească, prin dispoziție, locurile unde contravenienții vor executa munca în folosul comunității, precum și să reglementeze activitatea de executare a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității. Art.3. Începând cu data adoptării prezentei, prevederile Hotărârii Consiliului Local nr.248/2009 privind stabilirea domeniilor de activitate pentru prestarea muncii în folosul comunității de către contravenienți își încetează aplicabilitatea. Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie: - Instituției Prefectului-județul Vâlcea; - Primarului municipiului; - Direcției Administrație, Juridic, Contencios; - Direcției Administrării Domeniului Public; - Societății Piețe Prest S.A. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Remus GRIGORESCU SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 28 septembrie 2023 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă