14 iulie 2017

HCL 269/2017 Râmnicu Vâlcea adoptată

Modificare stat de functii aparat propriu

Denumire
Hotărârea nr. 269 din 2017 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
269 / 2017
Data
14 iulie 2017
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Ce se aprobă

(1) Începând cu data de 17 iulie 2017, se modifică statul de funcţii al aparatului de specialitate al primarului, prin mutarea definitivă a postului contractual de consilier, grad debutant din cadrul Biroului Administrativ – Direcția Resurse Umane, în cadrul Serviciului Corp Control Primar, Inspectori Zonali

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTARÂREA NR HOTĂRÂREA NR. 269 privind modificarea statului de funcţii al aparatului de specialitate al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea, începând cu 17.07.2017 Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 14 iulie 2017, la care participă 18 consilieri locali din cei 23 în funcție; Luând în discuţie Raportul nr. 27248 din data de 11.07.2017, întocmit de Direcţia Resurse Umane, prin care se propune modificarea, începând cu data de 17 iulie 2017, a statului de funcţii al aparatului de specialitate al primarului, prin mutarea definitivă a postului contractual de consilier, grad debutant din cadrul Biroului Administrativ – Direcția Resurse Umane, în cadrul Serviciului Corp Control Primar, Inspectori Zonali; Văzând raportul cuprinzând avizul comisiei de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; Ținând seama de adresa Instituției Prefectului nr. 1742/08.02.2017 privind numărul maxim de posturi aprobat pentru anul 2017; În temeiul prevederilor Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr.153/2017 legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 63/2010 de modificare și completare a Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale; În baza art.36, alin.(2), lit.a), alin.(3), lit.b), art.45, alin.(1) şi alin.(6) şi art.115 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Întrunind 18 voturi «pentru », 0 voturi «împotrivă » și 0 abțineri, H O T Ă R Ă Ş T E: Art.1. (1) Începând cu data de 17 iulie 2017, se modifică statul de funcţii al aparatului de specialitate al primarului, prin mutarea definitivă a postului contractual de consilier, grad debutant din cadrul Biroului Administrativ – Direcția Resurse Umane, în cadrul Serviciului Corp Control Primar, Inspectori Zonali. (2) Modificarea prevăzută la alin.(1) se regăsește în anexa - Statul de funcţii al aparatului de specialitate al primarului, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire: - Direcţiei Economico - Financiare; - Direcţiei Resurse Umane. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Diana Maria IONESCU SECRETAR MUNICIPIU, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 14 iulie 2017 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă