23 iulie 2026

HCL 265/2026 Râmnicu Vâlcea adoptată

Insusirea Raportului informarii si consultarii publicului privind documentatia Actualizare PUG si RLU al Municipiului - ETAPA II

Denumire
Hotărârea nr. 265 din 2026 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
265 / 2026
Data
23 iulie 2026
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local decide să accepte Raportul informării și consultării publicului pentru etapa II a actualizării Planului Urbanistic General și a Regulamentului Local de Urbanism al municipiului Râmnicu Vâlcea. Practic, această decizie înseamnă că se confirmă cum și cât de mult a fost schimbat planul urban, iar locuitorii se pot informa și implica în continuare în procesul de urbanism. Pentru cetățeni, rezultatul poate influența eventualele modificări ale zonelor din oraș, termenele de realizare ale etapei II și modalitatea de comunicare a acțiunilor viitoare, conform documentației aprobate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se însușește Raportul informării și consultării publicului nr.26031 din 14.07.2026 privind documentația ”Actualizare Plan Urbanistic General și Regulament Local de Urbanism al Municipiului Râmnicu Vâlcea” ETAPA II, inițiator Municipiul Râmnicu Vâlcea, anexă la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

New Page 1 HOTĂRÂREA NR.265 privind însușirea Raportului informării și consultării publicului privind documentația ”Actualizare Plan Urbanistic General și Regulament Local de Urbanism al Municipiului Râmnicu Vâlcea” ETAPA II, inițiator Municipiul Râmnicu Vâlcea Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 23 iulie 2026, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în funcție; Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.26334 din data de 15.07.2026, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune însușirea Raportului informării și consultării publicului nr.26031 din 14.07.2026 privind documentația ”Actualizare Plan Urbanistic General și Regulament Local de Urbanism al Municipiului Râmnicu Vâlcea” ETAPA II, inițiator Municipiul Râmnicu Vâlcea; Văzând Raportul nr.26340 din data de 15.07.2026, întocmit de Direcția Urbanism, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.4 de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură; Ținând seama de Hotărârea Consiliului Local nr.41 din 31 martie 2021 prin care s-a aprobat inițierea demersurilor de actualizare a Planului Urbanistic General al municipiului Râmnicu Vâlcea, pentru elaborarea documentației de urbanism, conform temei de proiectare și a caietului de sarcini, care prevede 5 etape, până la această dată, prin Hotărârea Consiliului Local nr.145/2025 fiind însușit Raportul informării și consultării publicului nr.18695 din 15.05.2025 privind documentația ”Actualizare Plan Urbanistic General și Regulament Local de Urbanism al Municipiului Râmnicu Vâlcea” ETAPA I ; În temeiul prevederilor Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, ale normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nr.233/2016, ale Ordinului Ministrului Dezvoltării Regionale și Turismului nr.2701/2010 de aprobare a Metodologiei de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, cu modificările și completările ulterioare și ale Hotărârii Consiliului Local nr.96/2011 privind aprobarea Regulamentului local de implicare a publicului în elaborarea şi revizuirea planurilor de urbanism şi amenajare a teritoriului; În baza art.129, alin.(2), lit.c), alin.(6), lit.c), art.139, alin.(3), lit.e) și art.196, alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Întrunind 20 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. Se însușește Raportul informării și consultării publicului nr.26031 din 14.07.2026 privind documentația ”Actualizare Plan Urbanistic General și Regulament Local de Urbanism al Municipiului Râmnicu Vâlcea” ETAPA II, inițiator Municipiul Râmnicu Vâlcea, anexă la prezenta hotărâre. Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Urbanism. Art.3. Prezenta hotărârese comunică în copie: - Instituției Prefectului – județul Vâlcea; - Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea; - Direcţiei Urbanism. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Flavius-Constantin VĂCARU SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 23 iulie 2026 Întreaga hotărâre scanată (în format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă