21 septembrie 2010

HCL 264/2010 Râmnicu Vâlcea adoptată

Asocierea mun. cu jud. Valcea,precum si cu mun. Dragasani,orasele si unele comune din jud. valcea in cadrul Asociatieie de Dezvoltare Intercomunitara APA VALCEA

Denumire
Hotărârea nr. 264 din 2010 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
264 / 2010
Data
21 septembrie 2010
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Ce se aprobă

Se aprobă asocierea municipiului Râmnicu Vâlcea, prin Consiliul Local, cu Judeţul Vâlcea, precum şi cu municipiul Drăgăşani, oraşele şi unele comune din judeţul Vâlcea în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "APA Vâlcea", persoană juridică de drept privat, înfiinţată conform Legii nr.215/2001, a administraţiei publice locale, republicată

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDETUL VÂLCEA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA HOTARÂREA NR ROMÂNIA JUDEŢUL VÂLCEA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA HOTĂRÂREA NR. 264 privind asocierea municipiului cu judeţul Vâlcea, precum şi cu municipiul Drăgăşani, oraşele şi unele comune din judeţul Vâlcea în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară « Apa Vâlcea» Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 21 septembrie 2010, la care participă 22 de consilieri locali din cei 23 în funcţie; Luând în discuţie Raportul nr. 27655 din 15.09.2010, întocmit de Direcţia Evidenţă Patrimoniu, Cadastru, Gospodărie Comunală şi Servicii Publice, prin care se propune asocierea municipiului Râmnicu Vâlcea, prin Consiliul Local, cu judeţul Vâlcea, precum şi cu municipiul Drăgăşani, oraşele şi unele comune din judeţul Vâlcea în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară «Apa Vâlcea» - persoană juridică de drept privat, înfiinţată conform Legii nr. 215/2001, a administraţiei publice locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi aprobarea actului constitutiv şi a statutului Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară « Apa Vâlcea »; de asemenea, se propune împuternicirea primarului municipiului Râmnicu Vâlcea să reprezinte municipiul în această asociaţie şi să semneze actul constitutiv şi statutul acesteia, precum şi aprobarea participării municipiului la patrimoniul asociaţiei cu suma de 1000 lei (aportul municipiului la patrimoniul asociaţiei); Luând în considerare rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură; Ţinând cont de faptul că în vederea promovării proiectelor de modernizare/extindere a infrastructurii de apă la nivel regional, este esenţială crearea unui cadru instituţional adecvat, conform prevederilor POS Mediu, ca şi condiţie de eligibilitate pentru proiectele finanţate de Uniunea Europeană, iar furnizarea de granturi în domeniul serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare este condiţionată de regionalizarea acestor servicii, respectiv, înfiinţarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară şi a operatorului regional; pentru realizarea acestor obiective, la nivelul judeţului Vâlcea s-a înfiinţat Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “APA VÂLCEA“, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, înregistrată în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor la Judecătoria Râmnicu Vâlcea sub nr. 8/14.04.2008, având codul de înregistrare fiscală nr. 23764139; Având în vedere prevederile art. 13 din statutul asociaţiei “APA Vâlcea“, potrivit cărora aceasta poate accepta noi membri, cu consimţământul tuturor asociaţilor, exprimat prin hotărâre a consiliului local sau judeţean, după caz şi cu încheierea unui act adiţional la statut, prin care noii membri sunt menţionaţi în preambulul statutului, iar orice unitate administrativ-teritorială care devine membru al asociaţiei acceptă în totalitate prevederile statutului şi deleagă gestiunea serviciilor operatorului regional, prin act adiţional la contractul de delegare, semnat de asociaţie în numele şi pe seama unităţilor administrativ-teritoriale respective; În temeiul prevederilor Legii nr. 51/2006, serviciile comunitare de utilităţi publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 241/2006, a serviciului de alimentare cu apa si de canalizare, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonananţei Guvernului nr. 26/2000, cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările ulterioare, ale Legii nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 855/2008 de aprobare a actului constitutiv-cadru şi a statutului–cadru ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice şi ale art.11 şi 12 din Legea nr. 215/2001; În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi, H O T Ă R Ă Ş T E: Art.1. Se aprobă asocierea municipiului Râmnicu Vâlcea, prin Consiliul Local, cu Judeţul Vâlcea, precum şi cu municipiul Drăgăşani, oraşele şi unele comune din judeţul Vâlcea în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "APA Vâlcea", persoană juridică de drept privat, înfiinţată conform Legii nr.215/2001, a administraţiei publice locale, republicată. Art.2. (1) Se însuşeşte Actul constitutiv al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "APA Vâlcea" şi actul adiţional la acesta, conform anexelor nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Se însuşeşte Statutul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "APA Vâlcea" şi actul adiţional la acesta, conform anexelor nr. 3 şi 4, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3. Se desemnează domnul Romeo Rădulescu, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea să reprezinte Municipiul Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "APA Vâlcea". Art.4. Se mandatează domnul Romeo Rădulescu, primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea, cetăţean român, născut la data de _________, în Râmnicu Vâlcea, CNP ______________, domiciliat în Râmnicu Vâlcea, ________, posesor al CI seria _____, nr. ________, eliberată de __________, la data de _________, să semneze Actele adiţionale la Actul constitutiv şi la Statutul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "APA Vâlcea". Art.5. Se aprobă participarea municipiului Râmnicu Vâlcea cu suma de 1000 lei, care reprezintă aportul municipiului la patrimoniul asociaţiei. Art. 6. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire: - Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru, Gospodărie Comunală şi Servicii Publice; - Direcţiei Economico-Financiare; - Consiliului Judeţean Vâlcea; - SC ACVARIM SA, - ADI « Apa Vâlcea ». PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR MUNICIPIU, Mihail Eugen Botea jurist Toma Mihăescu Râmnicu Vâlcea, 21 septembrie 2010

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă