29 august 2019

HCL 258/2019 Râmnicu Vâlcea adoptată

Acordare titlu cetatean onoare familia Mutu

Denumire
Hotărârea nr. 258 din 2019 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
258 / 2019
Data
29 august 2019
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Ce se aprobă

Se acordă Titlul de “Cetățean de Onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea” doamnei Dorina Mutu și domnului Dan Mutu pentru dezvoltarea economică a municipiului și pentru susținerea acordată comunității locale

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTARÂREA NR HOTĂRÂREA NR.258 privind acordarea Titlului de ”Cetățean de Onoare” doamnei Dorina Mutu și domnului Dan Mutu Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 august 2019, la care participă 19 consilieri din cei 23 în funcție; Luând în discuţie Referatul nr.33449 din data de 21.08.2019, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind acordarea Titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea doamnei Dorina Mutu și domnului Dan Mutu pentru dezvoltarea economică a municipiului și pentru susținerea acordată comunității locale; Având în vedere raportul nr. 33467 din 21.08.2019 al Biroului Comunicare, Sport, Cultură; Văzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement ; În temeiul prevederilor art.2 alin.(1), lit.f) din ”Regulamentul privind conferirea titlului de cetățean de onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea”, actualizat prin Hotărârea Consiliului Local nr.148 din 27.05.2010; În baza art.129, alin. (1), alin.(13), art.139, alin.(1) și a art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ; Întrunind 19 voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 0 abțineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. Se acordă Titlul de “Cetățean de Onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea” doamnei Dorina Mutu și domnului Dan Mutu pentru dezvoltarea economică a municipiului și pentru susținerea acordată comunității locale. Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei se încredințează Biroul Comunicare, Sport, Cultură. Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie: - Instituției Prefectului – județul Vâlcea; - Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea; - Biroului Comunicare, Sport, Cultură; - Doamnei Dorina Mutu; - Domnului Dan Mutu. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Iuliana Maria POPESCU SECRETAR MUNICIPIU, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 29 august 2019 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă