Pe scurtConsiliul Local a aprobat Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea. În plus, a fost aprobat un amendament care să asigure transmisia în direct a ședințelor (atât fizice, cât și online) pe pagina de Facebook a Primăriei, iar înregistrarea să fie disponibilă public ulterior. Pentru locuitori înseamnă mai multă transparență, posibilitatea de a urmări ședințele în timp real sau ulterior, fără a plăti sau a participa fizic, iar regulile de funcționare ale consiliului sunt clar stabilite.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA NR
HOTĂRÂREA NR. 257
privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului
Local al municipiului Râmnicu Vâlcea
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă
extraordinară la data de 08 noiembrie 2021, la care participă 22 de consilieri
din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 42801 din 03.11.2021, al cărui
semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect
de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a
Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea;
Văzând Raportul nr. 42805 din 03.11.2021 întocmit de Serviciul APL, Registru
agricol și arhivă, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru
administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a
drepturilor cetăţenilor, nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi
mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură, nr.5,
pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi
sportive şi de agrement; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și
nr. 4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice,
protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor
istorice, cu următorul amendament, respectiv completarea art. 24 cu un nou
alineat, alin.(9), cu următorul conținut: ”pentru a asigura caracterul public al
ședințelor Consiliului Local, atât ședințele ce se desfășoară cu prezenta fizică
a consilierilor cât și cele ce se desfășoară prin mijloace electronice vor fi
transmise în direct (live) pe pagina de facebook a Primăriei Râmnicu Vâlcea.
După încheierea ședinței înregistrarea va fi disponibilă public”, amendament
supus la vot și care a întrunit 14 voturi ”pentru” și 8 abțineri;
Luând în considerare prevederile anexei nr. 2 la Ordinul nr. 25/2021 pentru
aprobarea modelului orientativ al statutului unităţii administrativ-teritoriale;
În baza art.129, alin.(2), lit.a) coroborat cu alin. (3) lit.a) art.139,
alin.(1) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului
nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
Întrunind 14 voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 8 abțineri,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Local
al municipiului Râmnicu Vâlcea conform anexei la prezenta hotărâre.
Art.2. Începând cu data adoptării prezentei hotărâri, Hotărârea Consiliului
Local nr.
2/2020 își încetează aplicabilitatea.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Serviciul
APL, Registru agricol și Arhivă și membri Consiliului Local.
Art.4. Prezenta hotărâre se dă publicității și se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Serviciului APL, Registru agricol și arhivă;
- Membrilor Consiliului Local.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Irina – Maria ARGEȘANU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 08 noiembrie 2021
Intreaga hotarare scanata (in format
.pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.