13 august 2024

HCL 252/2024 Râmnicu Vâlcea adoptată

Indreptare eroare materiala din HCL 51 din 2004 si actualizare suprafata teren concesionat

Denumire
Hotărârea nr. 252 din 2024 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
252 / 2024
Data
13 august 2024
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Se рішенняază corectarea erorii materiale din Hotărârea nr. 51/2004: se modernizează suprafața terenului concesionat pentru accesul exterior la apartamentul nr. 1, de la 5,34 mp la 4 mp, înregistrând astfel o nouă suprafață în Cartea Funciară. Pentru locuitori înseamnă că redevența și drepturile de folosință rămân neschimbate, dar zona concesionată pentru accesul la apartament se micșorează cu 1,34 mp, iar actualizarea va afecta înregistrările oficiale și contractul de concesiune în termenele legale. Decizia vizează în principal corectarea documentației și actualizarea fiecărui parametru în registrul public, fără să implice schimbări majore ale investițiilor sau termenelor inițiale (25 de ani).

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

HOTĂRÂREA NR HOTĂRÂREA NR.252 privind îndreptarea erorii materiale din cuprinsul art.1, lit.k) al Hotărârii Consiliului Local nr.51/30.03.2004 și actualizarea suprafeței terenului concesionat Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 13 august 2024, la care participă 19 consilieri din cei 23 în funcție; Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.30701 din 05.08.2024, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind îndreptarea erorii materiale din cuprinsul art.1, lit.k) al Hotărârii Consiliului Local nr.51/30.03.2004 și actualizarea suprafeței terenului concesionat; Văzând Raportul nr.30941 din data de 06.08.2024, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale, nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură ; Ținând seama de faptul că prin Hotărârea nr.51/30.03.2004, în temeiul Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, Consiliul Local a aprobat concesionarea terenului în suprafață de 5,34 mp situat în Râmnicu Vâlcea, str. Henri Coandă nr.3, latura de sud a blocului A4, sc.A, pe o perioadă de 25 de ani, pentru amenajarea unei alei de acces din aleea pietonală la apartamentul nr.1, pentru proprietarul acestuia; astfel, între Municipiul Râmnicu Vâlcea și doamna ERHAN ANDREEA-IOANA (fostă BADEA-SCHEAU ANDREEA-IOANA) a fost încheiat Contractul de concesiune nr.1299/2004, cu plata unei redevențe de 64,08 Euro/an, a cărui perioadă de valabilitate expiră la data de 06.04.2029, iar în baza Autorizației de construire nr.493/15153/04.06.2004 s-a realizat accesul din exterior la apartamentul nr.1; Având în vedere faptul că, în luna octombrie a anului 2023, au fost efectuate măsurători în vederea înscrierii în Cartea Funciară a dreptului de concesiune, iar în urma acestora a rezultat că suprafața afectată de accesul din exterior realizat la apartamentul nr.1 este de 4 m.p. și nu 5,34 m.p., așa cum este suprafața din contractul de concesiune; ulterior, urmare a înstrăinării în data de 28.05.2024 a imobilului pentru care a fost constituit dreptul de concesiune, prin adresa nr.22644/30.05.2024, noul proprietar al apartamentului, doamna POPESCU-VLAS ANCA-MARIA, a solicitat preluarea contractului de concesiune, ocazie cu care, în urma analizării acestei solicitări și a actelor de proprietate existente la dosarul concesiunii s-a constatat faptul că în mod eronat în Hotărârea Consiliului Local nr.51/2004 a fost trecută scara D, corect fiind scara A; În temeiul prevederilor art.608, alin.(1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În baza art.129, alin.(2), lit.c) coroborat cu alin.(6), lit.a), art.139, alin.(3), lit. g) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Întrunind 19 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. Se rectifică eroarea materială strecurată în cuprinsul Hotărârii Consiliului Local nr.51/30.03.2004, art.1, lit.k), referitoare la concesionarea terenului situat în Râmnicu Vâlcea, str. Henri Coandă nr.3, latura de sud a blocului A4, astfel că în loc de ”sc.D” se va citi ”sc.A”, așa cum corect este menționat în planul de situație – anexa nr.11 la această hotărâre. Art.2. Se actualizează suprafața terenului concesionat, în sensul concesionării suprafeței de teren de 4 m.p. rezultată din măsurători și înscrisă în Cartea Funciară nr.61721 – identificată în Planul de amplasament și delimitare anexă la prezenta hotărâre, în loc de 5,34 m.p., suprafață aprobată inițial prin Hotărârea Consiliului Local nr.51/30.03.2004, art.1, lit.k). Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală. Art.4. Prezenta hotărârea se comunică în copie: - Instituției Prefectului-județul Vâlcea; - Primarului municipiului; - Direcției Economico-Financiară; - Direcției Dezvoltare Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Gheorghe MIHĂILESCU SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 13 august 2024 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă