31 iulie 2018

HCL 250/2018 Râmnicu Vâlcea adoptată

Aprobare incheiere protocol pt invatamant dual

Denumire
Hotărârea nr. 250 din 2018 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
250 / 2018
Data
31 iulie 2018
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Ce se aprobă

Se aprobă încheierea unui Protocol de Colaborare între Municipiul Râmnicu Vâlcea,Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea și Asociația Vâlcea Dual Learning, prevăzut in anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTARÂREA NR HOTĂRÂREA NR.250 privind aprobarea încheierii unui Protocol de Colaborare între Municipiul Râmnicu Vâlcea, Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea și Asociația Vâlcea Dual Learning Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară, la data de 31 iulie 2018, la care participă 22 de consilieri locali din cei 23 în funcție; Luând în discuţie Raportul nr. 27385 din data de 30.07.2018, întocmit de Direcţia Administrație, Juridic, Contencios, prin care se propune aprobarea încheierii unui Protocol de Colaborare între Municipiul Râmnicu Vâlcea, Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea și Asociația Vâlcea Dual Learning, precum și împuternicirea primarului municipiului Râmnicu Vâlcea să semneze protocolul de colaborare; Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement ; Având în vedere faptul că învățământul dual se organizează pentru dobândirea de cunoștințe, deprinderi și competențe, preponderent pentru ocuparea unui loc de muncă și este o formă de organizarea a învâmântului profesional și tehnic ce se organizează la inițiativa operatorilor economici interesați, în calitate de potențiali angajatori și parteneri de practică; Ținând seama de adresa înregistrată la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 27352 din 27.07.2018, prin care Asociaţia Vâlcea Dual Learning propune crearea cadrului prin care să se asigure creșterea atractivităţii pentru elevi a învăţământului profesional şi facilitarea accesului tinerilor la un proces educaţional profesional bazat pe cunoştinţe şi competenţe care corespund cerinţelor pieţei muncii actuale, solicitând constituirea unui parteneriat în interesul comunităţii locale; În temeiul prevederilor Ordinului nr.3554/2017 privind aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a învățământului dual, ale Legii nr.1/2011 privind educația națională, cu modificările și completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr.951/2017 privind modalitatea de subvenționare de către stat a costurilor pentru elevii care frecventează învățământul profesional; În baza art.36, alin.(6), lit.a) pct.1, art.45, alin.(2) și art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Întrunind 22 de voturi «pentru », 0 voturi «împotrivă » și 0 abțineri H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. Se aprobă încheierea unui Protocol de Colaborare între Municipiul Râmnicu Vâlcea,Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea și Asociația Vâlcea Dual Learning, prevăzut in anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2 Se împuternicește primarul municipiului să semneze protocolul de colaborare, aprobat conform art.1. Art.3. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Administrație, Juridic, Contencios și Direcția Economico – Financiară din cadrul aparatului de specialitate al primarului. Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie: • Instituţiei Prefectului – judeţul Vâlcea ; • Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea ; • Direcției Economico-Financiare ; • Direcției Administratie, Juridic, Contencios ; • Asociației Vâlcea Dual Learning ; • Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Maria BOBEANU SECRETAR MUNICIPIU, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 31 iulie 2018 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă