HOTĂRÂREA NR
HOTĂRÂREA NR. 246
privind modificarea și completarea Regulamentului serviciului de transport
public local efectuat cu autobuze și microbuze în municipiul Râmnicu Vâlcea,
aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.
380/2018
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 29 octombrie 2021, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în
funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.40821 din data de 21.10.2021, al
cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui
proiect de hotărâre referitor la modificarea și completarea Regulamentului
serviciului de transport public local efectuat cu autobuze și microbuze în
municipiul Râmnicu Vâlcea, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.
380/2018;
Văzând Raportul nr. 41409 din 26.10.2021 întocmit de Direcția Dezvoltare Locală,
precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică
locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor
cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.3, pentru
servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea
domeniului public şi privat, agricultură;
Având în vedere faptul că, în aplicarea Hotărârii Consiliului Local
nr.380/28.11.2018, a fost încheiat Contractul nr.49043/27.12.2018 de delegare a
gestiunii serviciului de transport public local, între Municipiul Râmnicu Vâlcea
şi societatea ETA S.A. – operatorul serviciului de transport public local;
astfel, în anexa nr.12 la contractul de delegare, respectiv în Regulamentul
serviciului de transport public local efectuat cu autobuze și microbuze în
municipiul Râmnicu Vâlcea, la art.35, alin.(1) sunt stabilite faptele care
constituie contravenții, săvârșite de călători, persoane fizice, care utilizează
mijloacele de transport public local de călători, iar potrivit art.37 din
Regulament, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de
către reprezentanții împuterniciți ai primarului municipiului Râmnicu Vâlcea, în
prezent aceștia fiind agenții constatatori ai poliției locale;
Ținând seama de faptul că în structura de personal a societății ETA sunt 6
(șase) posturi de controlori de trafic care, potrivit prevederilor legale, nu
pot fi împuterniciți de către Primarul municipiului să constate și să
sancționeze faptele contravenționale, este necesar ca pe lângă persoanele
împuternicite de primar conform prevederilor legale, autoritatea deliberativă să
împuternicească și persoane din cadrul societății ETA în calitate de agenți
constatatori care să constate si să aplice sancțiuni la contravențiile din
domeniul serviciului de transport public local, contravenții prevăzute în
Regulamentul Serviciului de transport public local;
În temeiul prevederilor:
- art.45, alin.(2), (8) și alin.(9) din Legea nr.92/2007 a serviciilor publice
de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale, cu modificările și
completarile ulterioare;
- art.2, alin.(2), art.15, art.21 şi art.28 din Ordonanţei Guvernului nr.2/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări
prin Legea nr.180/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(1), alin.(2), lit d), alin.(7), lit.n), art.139, alin.(3)
și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 13 voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 8 abțineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă modificarea și completarea Regulamentului serviciului de
transport public local efectuat cu autobuze și microbuze în municipiul Râmnicu
Vâlcea, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.
380/2018, după cum urmează:
I. După art.37 se introduc două noi articole, art.371 și art.372, care vor avea
următorul conținut:
”Art..371 (1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la
art.35 alin.(1) se fac și de către personalul împuternicit prin decizia
directorului societății ETA SA, numit în continuare agenți constatatori.”
(2) Contravențiile se constată prin proces-verbal de contravenție încheiat de
agenții constatatori numiți conform alin.(1).
(3) Forma și conținutul procesului-verbal de contravenție se stabilesc prin
decizia directorului societății ETA S.A.
(4) Ori de câte ori se consideră necesar, în constatarea și sancționarea
contravențiilor prevăzute la art.35 alin.(1), agenții constatatori numiți
conform alin.(1) al prezentului articol, pot solicita sprijinul polițiștilor
locali din cadrul Direcției Poliției Locale.”
”Art.372 (1) Amenzile aplicate de agenții constatatori numiți conform art.371(1)
se plătesc prin mijloace de plată online sau la caseriile Direcției Economico –
Financiare.
(2) Sumele reprezentând amenzile contravenționale prevăzute la art.35 (2) se fac
venit la bugetul local al unității administrativ-teritoriale – Municipiul
Râmnicu Vâlcea.”
II. Art.38, alin.(1) se modifică și se completează și va avea următorul
conținut:
”Art.38 (1) Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la
data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din minimul amenzii
prevăzute la art.35, alin.(2) din prezentul Regulament, agentul constatator
făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal”.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Dezvoltare Locală și Societatea ETA SA.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcției Dezvoltare Locală;
- Direcției Poliției Locale;
- Societății ETA S.A.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Irina – Maria ARGEȘANU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 29 octombrie 2021
Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.