HCL 245/2019 Râmnicu Vâlcea adoptată
Desfiintare serviciu Centru servicii terapeutice Mara
- Denumire
- Hotărârea nr. 245 din 2019 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
- Emitent
- Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
- Număr
- 245 / 2019
- Data
- 29 august 2019
- Localitate
- Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
(1) Se aprobă desființarea, începând cu data de 1 septembrie 2019, a serviciului social “Centrul de servicii terapeutice pentru copilul cu autism Mara”, structură fără personalitate juridică, cu 13 posturi (1 de conducere, vacant, și 12 de execuție, din care 9 vacante), toate de natură contractuală, cu timp parțial (1/2 sau1/4 normă), aflată în subordinea Direcției de Asistență Socială Rm.Vâlcea
Documente
Text
HOTARÂREA NR
HOTĂRÂREA NR. 245
privind desființarea serviciului social ”Centrul de servicii terapeutice pentru
copilul cu autism Mara”, aflat în subordinea Direcției de Asistență Socială Rm. Vâlcea
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 august 2019, la care participă 19 consilieri din cei 23 în funcție;
Având în vedere Referatul nr.4941 din data de 19.08.2019, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre referitor la desființarea, începând cu data de 1 septembrie 2019, a Centrului de servicii terapeutice pentru copilul cu autism Mara – serviciu social de zi pentru copiii cu dizabilități, fără personalitate juridică, cod: 8891CZ-C III, administrat de furnizorul public de servicii sociale Direcția de Asistență Socială Rm.Vâlcea (DAS);
Ținând seama de raportul nr. 4981 din 21.08.2019 al Direcției de Asistență Socială;
Văzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Luând în considerare faptul că activitatea desfășurată în cadrul Centrului de servicii terapeutice pentru copilul cu autism Mara-Rm.Vâlcea (CSTM) - serviciu social înființat prin Hotărârea Consiliului Local nr.396/244/2008 – a fost asigurată în baza unui parteneriat, între DAS, CSEI Băbeni şi Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Vâlcea (înlocuită din anul 2012 cu Asociația Autism Vâlcea); colaborarea a fost aprobată prin hotărâre de consiliu local și a fost prelungită an de an, în același mod, partenerii obligându-se să asigure fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale pentru angajații centrului (2 pers. – Asociația Autism; 4 pers. - CSEI Băbeni, 7 pers. – DAS Rm.Vâlcea, care a suportat și celelalte costuri cu funcționarea centrului);
Ținând seama de faptul că, începând cu luna decembrie 2016, Asociația Autism Vâlcea nu a mai putut susține financiar serviciile furnizate în Centru, astfel că, prin Hotărârea Consiliului Local nr.276/164/2016, DAS a preluat și obligațiile asociației, care şi-a declarat intenţia de a colabora în continuare, dar fără implicații financiare; totodată, prin ultima Convenţie de parteneriat încheiată între DAS Rm.Vâlcea, CSEI Băbeni și Asociaţia Autism Vâlcea, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr.314/2018, a cărei valabilitate a încetat la 30 iunie 2019, a fost asigurată furnizarea serviciilor sociale în Centru, DAS revenindu-i, printre altele, şi obligaţia asigurării salariilor pentru 10 posturi din cele 13 prevăzute în statul de funcţii; mai mult, deși CSEI Băbeni a confirmat în scris sprijinul său în asigurarea funcţionării centrului, acesta a comunicat că va furniza personalul necesar decât pe perioada anului școlar (fără vacanțe) și că nu poate prelua în exercițiul 2018-2019 decât cheltuielile cu plata drepturilor salariale aferente unui număr de trei specialişti;
În temeiul prevederilor:
art.41 și art.119 alin.(1) din Legea nr.292/2011 a asistenței sociale;
art.65 din Legea nr.53/2003 – Codul Muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare
Anexa nr.2 la H.G. nr.797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare și funcționare ale serviciilor publice de asistență socială și a structurii orientative de personal;
Anexa nr.2 la H.G. nr.867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale;
Ordinului Ministerului Muncii și Justiției Sociale nr.27/2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de zi destinate copiilor;
Legii nr.197/2012 privind asigurarea calității în doemniul serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(2), lit.a) și d) coroborat cu alin.(3), lit.c) și alin.(7), lit.b), art.130, art.139, alin.(3) şi art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ;
Întrunind 18 voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 1 abținere,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. (1) Se aprobă desființarea, începând cu data de 1 septembrie 2019, a serviciului social “Centrul de servicii terapeutice pentru copilul cu autism Mara”, structură fără personalitate juridică, cu 13 posturi (1 de conducere, vacant, și 12 de execuție, din care 9 vacante), toate de natură contractuală, cu timp parțial (1/2 sau1/4 normă), aflată în subordinea Direcției de Asistență Socială Rm.Vâlcea.
(2) Urmare a desființării serviciului social, pentru personalul angajat din cadrul centrului se vor aplica prevederile Legii nr.53/2003 - Codul Muncii referitoare la încetarea contractului individual de muncă.
Art.2. Consecință a prevederilor art.1, structura organizatorică (organigrama), statul de funcții și regulamentul de organizare și funcționare ale Direcției de Asistență Socială Rm. Vâlcea vor fi supuse spre analiză și aprobare Consiliului Local, într-o ședință ulterioară.
Art.3. Se aprobă preluarea spațiului în care a funcționat Centrul de servicii terapeutice pentru copilul cu autism Mara situat în Rm.Vâlcea, strada Copăcelu nr.182 (fost nr.162) din administrarea Direcției de Asistență Socială Rm.Vâlcea în administrarea Consiliului Local al Municipiului Rm.Vâlcea.
Art.4. Începând cu data adoptării prezentei, orice prevederi din hotărârile consiliului local referitoare la Centrul Mara își încetează aplicabilitatea.
Art.5. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția de Asistență Socială Rm. Vâlcea.
Art.6. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcției de Asistență Socială Rm. Vâlcea;
- Direcției Economico-Financiare;
- Direcției Resurse Umane;
- C.S.E.I. Băbeni.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Iuliana Maria POPESCU
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 29 august 2019
Intreaga hotarare scanata (in format
.pdf)
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 241/2019Aprobare pret bilete si abonamente FilarmonicaHCL 242/2019Ajustare taxa speciala salubrizare pentru pjHCL 243/2019Rectificare buget 2019 SCMHCL 244/2019Efectuare plata buget localHCL 246/2019Vanzare spatiu bloc 113 parter strada Matei Basarab nr 28HCL 247/2019Vanzare spatiu bloc 15 parter Calea lui Traian nr 183HCL 248/2019Efectuare schimb terenuri Radulescu si GorgosHCL 249/2019Predare catre M DRAP amplasament pentru construire baza sportiva TIP1
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.