HOTĂRÂREA NR
HOTĂRÂREA NR. 244
privind includerea Municipiului Râmnicu Vâlcea în teritoriul eligibil al
Asociației Grupul Local de Pescuit Lotru – Olt Mijlociu
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 28 august 2023, la care participă 19 consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 35929 din data de 22.08.2023, al
cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui
proiect de hotărâre privind includerea teritoriului Unității Administrativ
Teritoriale - Municipiul Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea la teritoriul eligibil
al Asociației Grupul Local de Pescuit Lotru – Olt Mijlociu, pentru elaborarea și
implementarea Strategiei de dezvoltare locală integrată a zonei pescărești, în
contextul reglementărilor PAP 2021 - 2027;
Văzând Raportul nr. 36050 din 22.08.2023 întocmit de Direcția Dezvoltare Locală,
precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică
locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor
cetăţenilor, nr. 3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi
mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură și nr.5 pentru
învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi
de agrement;
Având în vedere că prin Decizia C (2022) 8809 din data de 30.11.2022, Comisia
Europeană a aprobat Programul pentru Acvacultură și Pescuit (PAP) 2021-2027,
elaborat de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Direcția
Generală Pescuit – Autoritate de Management pentru Programul Operațional pentru
Pescuit și Afaceri Maritime, program care stabileşte metodologia prin care se
pot accesa fondurile europene nerambursabile alocate României și care asigură
principalul sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorului pescăresc din
România în perioada de programare 2021-2027;
Luând în considerare adresa nr. 381/17.08.2023, înregistrată la Primăria Râmnicu
Vâlcea sub nr. 35442/18.08.2023, prin care Asociația Grupul Local de Pescuit
Lotru-Olt Mijlociu a solicitat includerea teritoriului UAT Municipiul Râmnicu
Vâlcea în teritoriul eligibil al parteneriatului Asociația Grupul Local de
Pescuit Lotru - Olt Mijlociu pentru elaborarea și implementarea strategiei de
dezvoltare locală integrată a zonei pescărești în contextul reglementărilor PAP
2021-2027;
În baza art.129, alin.(2), lit.b) și e), art.139, alin.(1) și art.196 alin.(1),
lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 19 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă includerea teritoriului Unităţii Administrativ Teritoriale
Municipiul Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, la teritoriul eligibil al ASOCIAȚIEI
GRUPUL LOCAL DE PESCUIT LOTRU-OLT MIJLOCIU, pentru elaborarea și implementarea
Strategiei de dezvoltare locală integrată a zonei pescarești, în contextul
reglementărilor PAP 2021-2027.
Art.2. Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Râmnicu Vâlcea, județul
Vâlcea îşi asumă angajamentul că nu va adera cu teritoriul la un alt parteneriat
de tip FLAG ce va implementa o Strategie de Dezvoltare Locală – SDL cu finanţare
din PAP 2021 – 2027.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Dezvoltare Locală.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
• Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
• Primarului municipiului;
• Direcției Dezvoltare Locală;
• Asociației Grupul Local de Pescuit Lotru – Olt Mijlociu.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Remus GRIGORESCU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 28 august 2023
Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.