HOTĂRÂREA NR
HOTĂRÂREA NR.241
privind modificarea tarifelor de depozitare la Depozitul de Deșeuri Fețeni din
cadrul Direcției Administrării Domeniului Public
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 30 iunie 2026, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.11869 din 24.06.2026, înregistrat la
Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 23507 din 24.06.2026, al cărui
semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect
de hotărâre privind modificarea, începând cu data de 01 iulie 2026, a tarifelor
de depozitare la Depozitul de Deșeuri Fețeni din cadrul Direcției Administrării
Domeniului Public; această modificare este determinată de reglementările din
acest an cu privire la majorarea prețurilor la energie electrică, gaze naturale,
energie termică, consumurilor normate de combustibil, lubrifianți, materii prime
și materiale, a cheltuielilor cu personalul, precum și a celorlate elemente de
cheltuieli necesare depozitării;
Văzând Raportul nr.11876 din data de 24.06.2026, întocmit de Direcția
Administrării Domeniului Public, precum și avizele comisiilor de specialitate
nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi
liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.2, de buget-finanţe, prognoze
economico-sociale;
Ținând seama de faptul că ultima actualizare a tarifelor de depozitare la
Depozitul de Deșeuri Fețeni s-a aprobat în anul 2023, prin hotărârea Consiliului
Local nr. 268 din 28.09.2023;
În temeiul prevederilor Ordonanței Guvernului nr.71/2002 privind organizarea şi
funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat
de interes local, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței de
Urgență a Guvernului nr.196/2005 privind Fondul pentru mediu, cu modificările și
completările ulterioare și ale Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau
modificare a tarifelor pentru activităţile de salubrizare, precum şi de
calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deşeurilor şi a
taxelor de salubrizare, aprobate prin Ordinul nr.640/2022 al Autorității
Nationale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitati Publice -
A.N.R.S.C.;
În baza art.129, alin.(2), lit.b) și d), art.139, alin.(3) și art.196 alin.(1),
lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificările și completările ulterioare
Întrunind 19 voturi “pentru”, 3 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. (1) Începând cu data de 01 iulie 2026, se modifică tarifele de depozitare
la Depozitul de Deșeuri Fețeni din cadrul Direcției Administrării Domeniului
Public, după cum urmează:
- tarif depozitare – 94,93 lei/tonă fără TVA;
- tarif utilizatori casnici – 2,60 lei/pers./lună fără TVA;
- tarif utilizatori non casnici – 75,94 lei/mc fără TVA.
(2) La tariful de depozitare se va adăuga contribuția pentru economia circulară
în valoare de 160 de lei fără TVA, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului
nr.196/2005 privind Fondul pentru mediu, cu modificările și completările
ulterioare.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Administrării Domeniului Public.
Art.3. Prezenta hotărâre se dă publicității și se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcției Economico-Financiară;
- Direcției Administrării Domeniului Public.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Flavius-Constantin VĂCARU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 30 iunie 2026
Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.