Aprobare dali extindere retea de iluminat strada marin sorescu
Pe scurt
Se aprobă documentația de avizare a lucrărilor pentru extinderea rețelei de iluminat public pe zona străzii Marin Sorescu din Râmnicu Vâlcea, cu un cost estimat total de 42,3 mii lei (9,6 mii Euro) inclusiv TVA. Se include și devizul general, iar documentația aprobată va rămâne la Compartimentul Investiții Publice pentru păstrare. Se vor transmite Hotărârea Direcțiilor Economico-Financiare și de Investiții și Achiziții Publice pentru punere în aplicare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1) Se aprobă documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru obiectivul de investiţie “Extindere reţea de iluminat public zona str. Marin Sorescu, municipiul Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea”, precum şi a devizului general, la valoarea de 42,3 mii lei, cu TVA, respectiv 9,6 mii Euro, din care C +M – 34,7 mii lei, cu TVA, respectiv 8 mii Euro
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Marin Sorescu.
HOTARÂREA NR
HOTĂRÂREA NR. 237/86
privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru obiectivul de investiţie “Extindere reţea de iluminat public zona str. Marin Sorescu, municipiul Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea ”
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 20 septembrie 2012, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 30953 din 12.09.2012, întocmit de Direcţia de Investiţii şi Achiziţii Publice, prin care se propune aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru obiectivul de investiţie “Extindere reţea de iluminat public zona str. Marin Sorescu, municipiul Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea”;
Având în vedere rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură şi nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
În temeiul prevederilor Legii nr.273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(4), lit.d), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. (1) Se aprobă documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru obiectivul de investiţie “Extindere reţea de iluminat public zona str. Marin Sorescu, municipiul Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea”, precum şi a devizului general, la valoarea de 42,3 mii lei, cu TVA, respectiv 9,6 mii Euro, din care C +M – 34,7 mii lei, cu TVA, respectiv 8 mii Euro.
(2) Documentaţia aprobată conform alin. (1), anexă la prezenta hotărâre, se păstrează la Serviciul Investiţii Publice.
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Direcţiei de Investiţii şi Achiziţii Publice.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR MUNICIPIU,
Gheorghe IONIŢĂ jurist Toma MIHĂESCU
Râmnicu Vâlcea, 20 septembrie 2012
Intreaga
hotarare scanata (in format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.