HOTĂRÂREA NR
HOTĂRÂREA NR. 231
privind aprobarea Devizelor Generale Estimative Actualizate conform O.G.
nr.15/2021 pentru ”Lucrări de intervenție în vederea creșterii performanței
energetice – 4 (patru) blocuri de locuințe”
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 29 octombrie 2021, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în
funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.40626 din data de 20.10.2021, al
cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui
proiect de hotărâre referitor la aprobarea Devizelor Generale Estimative
Actualizate conform O.G. nr.15/2021 pentru ”Lucrări de intervenție în vederea
creșterii performanței energetice – 4 (patru) blocuri de locuințe”;
Văzând Raportul nr.40627 din data 20.10.2021, întocmit de Direcția Investiții și
Achiziții Publice, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru
administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a
drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și
nr.4 de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice,
protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor
istorice şi de arhitectură;
În temeiul prevederilor art.44, alin.(1) din Legea nr.273/2006 privind finanțele
publice locale, cu modificările și completările ulterioare, ale art.10, alin.(4)
din Hotărârea Guvernului nr.907/2016 privind etapele de elaborare şi
conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente
obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu
modificările ulterioare, și ale Ordonanței Guvernului nr.
15/2021 privind
reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare;
În baza art.129, alin.(4), lit.d), art.139, alin.(3) şi art.196, alin.(1),
lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 13 voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 8 abțineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă Devizele Generale Estimative Actualizate conform Ordonanței
Guvernului nr.
15/2021 pentru ”Lucrări de intervenție în vederea creșterii
performanței energetice – 4 (patru) blocuri de locuințe”, după cum urmează :
- Bloc Anton Pann, Calea lui Traian nr.116, la valoarea totală de 2.454.003,10
lei fără TVA, respectiv 2.920.263,70 lei cu TVA, din care C+M la valoarea de
2.238.434,55 lei fără TVA, respectiv 2.663.737,11 lei cu TVA – anexa nr.1 la
prezenta hotărâre;
- Bloc L, str. Regina Maria nr.1, la valoarea totală de 1.573.008,61 lei fără
TVA, respectiv 1.871.880,25 lei cu TVA, din care C+M la valoarea de 1.421.915,23
lei fără TVA, respectiv 1.692.079,12 lei cu TVA - anexa nr.2 la prezenta
hotărâre;
- Bloc L, Calea lui Traian nr.129, la valoarea totală de 3.750.374,36 lei fără
TVA, respectiv 4.462.945,48 lei cu TVA, din care C+M la valoarea de 3.411.860,65
lei fără TVA, respectiv 4.060.114,17 lei cu TVA - anexa nr.3 la prezenta
hotărâre;
- Bloc K, Scuarul Mircea cel Bătrân nr.6, la valoarea totală de 923.288,03 lei
fără TVA, respectiv 1.098.712,77 lei cu TVA, din care C+M la valoarea de
838.222,49 lei fără TVA, respectiv 997.484,76 lei cu TVA - anexa nr.4 la
prezenta hotărâre.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Investiții și Achiziții Publice.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Direcției Investiții și Achiziții Publice.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Irina – Maria ARGEȘANU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 29 octombrie 2021
Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.