HCL 216/2018 Râmnicu Vâlcea adoptată
Aprobare salarii de baza personal din cadrul SCM incepand cu 01 august 2018
- Denumire
- Hotărârea nr. 216 din 2018 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
- Emitent
- Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
- Număr
- 216 / 2018
- Data
- 6 iulie 2018
- Localitate
- Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
(1) Se aprobă salariile de bază pentru personalul din cadrul Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea, începând cu data de 01 august 2018, conform anexei la prezenta hotărâre
Documente
Text
HOTARÂREA NR
HOTĂRÂREA NR. 216
privind aprobarea salariilor de bază pentru personalul din cadrul Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea, începând cu data de 01.08.2018
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 6 iulie 2018, la care participă 18 consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Raportul comun nr. 23791 din data de 03.07.2018, întocmit de Direcţia Resurse Umane și Direcția Economico-Financiară, prin care se propune aprobarea salariilor de bază pentru personalul din cadrul Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea, începând cu data de 01 august 2018;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale;
Ținând seama de faptul că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 203/2018 s-a aprobat preluarea de către Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea a locului aparținând Handbal Club Municipal Râmnicu Vâlcea în Liga Națională de Handbal (Liga Florilor) și în Cupele Europene EHF, a echipei de handbal precum și a colectivului tehnic începând cu data de 01 iulie 2018;
În temeiul prevederilor art.11 din Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), a art.45, alin.(2) şi a art.115 din Legea nr.215/2001, a Administraţiei Publice Locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 18 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. (1) Se aprobă salariile de bază pentru personalul din cadrul Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea, începând cu data de 01 august 2018, conform anexei la prezenta hotărâre.
(2) Consecință a prevederilor alin.(1) se modifică titlul anexei nr.4 – Salarii de bază pentru personalul din cadrul Direcției Administrării Domeniului Public, Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea, Căminul pentru Persoane Vârstnice Râmnicu Vâlcea la Hotărârea Consiliului Local nr. 2/2018 în sensul eliminării instituției publice ”Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea”.
Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri, se încredințează Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
• Instituției Prefectului-Județul Vâlcea;
• Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
• Direcţiei Economico-Financiare;
• Direcției Resurse Umane;
• Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Maria BOBEANU
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 6 iulie 2018
Intreaga
hotarare scanata (in format .pdf)
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 212/2018Mandatare AGA sa aprobe organigrama APAVILHCL 213/2018Rectificare buget local si lista de investitii 2018HCL 214/2018Aprobare repartizare pe obiective imprumut 25 mil leiHCL 215/2018Completare organigrama si modificare stat de functii SCMHCL 217/2018Modificare HCL 136 din 2018HCL 218/2018Rectificare buget venituri proprii si subventii institutii 2018HCL 219/2018Aprobare PUZ si RLU Amplasare imobile locuinte D+P+5-8E, blv.Dem RadulescuHCL 220/2018Trecerea unei suprafete de teren in dom.privat al municipiului
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.