Ce se aprobăSe aprobă darea în folosință gratuită către Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate a terenului în suprafață de 13 mp, proprietate publică a municipiului, situat în Râmnicu Vâlcea, str. Remus Bellu, identificat ca 2CC în Planul de situație anexă la prezenta hotărâre, având valoarea de inventar de 178,75 lei, ce face parte din terenul în suprafață totală de 593 mp (DP46618 – Teren 593 mp str. Remus Bellu), înscris în Cartea Funciară nr.65094, pe o perioadă de 25 de ani, cu posibilitatea de prelungire cu acordul Consiliului Local, pentru amplasarea unei stații de radioactivitate…
Citat din articolul 1 al hotărârii.
HOTĂRÂREA NR
HOTĂRÂREA NR.212
privind darea în folosință gratuită a unui imobil-teren în suprafață de 13 m.p.,
către Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 30 iunie 2026, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în considerare Referatul de aprobare nr.23316 din data de 23.06.2026, al
cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui
proiect de hotărâre privind darea în folosință gratuită a unui imobil-teren în
suprafață de 13 m.p., către Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate;
Văzând Raportul nr.23362 din data de 24.06.2026, întocmit de Direcția Dezvoltare
Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie
publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor
cetăţenilor și nr.3, pentru servicii publice și comerț, întreprinderi mici și
mijlocii, administrarea domeniului public și privat ;
Având în vedere adresa nr.5713/20.04.2026, înregistrată la Primăria municipiului
Râmnicu Vâlcea sub nr.14401/21.04.2026, prin care Direcția Județeană de Mediu
Vâlcea a solicitat darea în folosință gratuită către Agenția Națională pentru
Mediu și Arii Protejate a imobilului teren în suprafață de 13 mp situat în
strada Remus Bellu, la sud de sediul Direcției Județene de Mediu Vâlcea, pe care
este amplasată Stația de radioactivitate automată de monitorizare a
echivalentului debitului dozei gama absorbită în aer; solicitarea este motivată
de derularea de către Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate a unui
proiect prin Programul Național de Redresare și Reziliență de înlocuire a
actualei stații de radioactivitate automată de monitorizare;
În temeiul prevederilor art.108, lit.d), ale art.5, lit.aa) și lit.w) din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu
modificările și completările ulterioare și ale art.22, lit.k) din Legea
nr.104/2011 privind calitatea aerului înconjurător, cu modificările și
completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(1), alin.(2), lit.c) și alin.(6), lit.a), art.139,
alin.(3), lit.g) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă darea în folosință gratuită către Agenția Națională pentru
Mediu și Arii Protejate a terenului în suprafață de 13 mp, proprietate publică a
municipiului, situat în Râmnicu Vâlcea, str. Remus Bellu, identificat ca 2CC în
Planul de situație anexă la prezenta hotărâre, având valoarea de inventar de
178,75 lei, ce face parte din terenul în suprafață totală de 593 mp (DP46618 –
Teren 593 mp str. Remus Bellu), înscris în Cartea Funciară nr.65094, pe o
perioadă de 25 de ani, cu posibilitatea de prelungire cu acordul Consiliului
Local, pentru amplasarea unei stații de radioactivitate automată de monitorizare
a echivalentului debitului dozei gama absorbită în aer.
Art.2. (1) Darea în folosință a terenului descris la art.1 se va face pe bază de
Protocol de predare – primire, încheiat între UAT Municipiul Râmnicu Vâlcea și
Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate, în termen de maxim 60 zile de
la data adoptării Hotărârii Consiliului Local.
(2) Beneficiarul dreptului de folosință gratuită are următoarele obligații, pe
toată perioada atribuirii în folosință gratuită:
a) să utilizeze terenul doar în scopul pentru care acesta a fost transmis,
respectiv amplasarea unei stații de radioactivitate automată de monitorizare a
echivalentului debitului dozei gama absorbită în aer;
b) să permită accesul reprezentanților Consiliului Local/autorității publice
locale pentru efectuarea controlului asupra terenului transmis în folosință
gratuită și a modului de utilizare a acestuia;
c) să nu aducă terenului modificări fizice, altele decât cele necesare scopului
pentru care i s-a acordat folosința gratuită;
d) să obțină toate avizele și acordurile necesare pentru amplasarea stației de
radioactivitate automată de monitorizare a echivalentului debitului dozei gama
absorbită în aer;
e) să asigure întreținerea terenului ca un bun proprietar, și să suporte toate
cheltuielile necesare unei bune funcționări, potrivit destinației bunurilor;
f) să nu transmită folosința dobândită în baza hotărârii consiliului local, nici
oneros și nici cu titlu gratuit, unei alte persoane;
g) la încetarea din orice cauză a dreptului de folosință gratuită să restituie
Municipiului Râmnicu Vâlcea terenul, liber de orice sarcini și adus la starea
inițială din momentul primirii, încheindu-se în acest sens proces-verbal de
predare-preluare.
Art.3. Dreptul de folosință gratuită încetează la expirarea duratei pentru care
a fost constituit sau o dată cu încetarea dreptului de proprietate al
Municipiului Râmnicu Vâlcea, în acest caz titularul dreptului de folosință
nefiind în drept să pretindă niciun fel de despăgubiri de la proprietar, sau
prin actul de revocare emis de consiliul local, în condițiile legii, în
următoarele situații :
a) dacă titularul dreptului de folosință nu respectă obligațiile prevăzute în
actul de dare în folosință gratuită;
b) dacă interesul public o impune;
c) dacă titularul dreptului de folosință renunță la folosința bunului dat în
administrare;
d) alte cauze de încetare a dării în folosință gratuită, fără a se aduce
atingere cauzelor și condițiilor reglementate de lege.
Art.4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Dezvoltare Locală.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Direcției Dezvoltare Locală;
- Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Flavius-Constantin VĂCARU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 30 iunie 2026
Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.