Pe scurtConsiliul Local aprobă Metodologia de alocare a cheltuielilor indirecte și a cheltuielilor generale de administrație pe activități pentru transportul public local gestionat de ETA S.A., inclusiv anexele 1-7. Practic, se stabilește cum se repartizează costurile nedirecte (administrația, cheltuieli indirecte) între activități și se aprobă aceste măsuri pentru toate activitățile derulate de ETA S.A., conform contractelor existente. Pentru locuitori înseamnă că această metodă poate afecta bugetul de transport și eventual costurile suportate de comunitate sau finanțările publice, în funcție de cum se redistribuie cheltuielile în tarife sau subvenții, în temeiul regulamentelor aplicabile.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTARÂREA NR
HOTĂRÂREA NR. 21
privind aprobarea Metodologiei de alocare a cheltuielilor indirecte și a cheltuielilor generale de administrație, pe activități, inclusiv anexele 1-7, la ETA SA
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 ianuarie 2020, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție;
Luând în discuţie Referatul nr. 2215 din 20.01.2020, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune aprobarea Metodologiei de alocare a cheltuielilor indirecte și a cheltuielilor generale de administraţie pe activități, inclusiv anexele nr. 1-7 la aceasta, precum și raportul nr. 2548 din 22.01.2020 întocmit de Direcția Dezvoltare Locală;
Văzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Având în vedere că prin hotărârea nr.380/28.11.2018, Consiliul Local a aprobat Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local efectuat cu autobuze şi microbuze în municipiul Râmnicu Vâlcea, inclusiv anexele acestuia, iar în aplicarea acesteia a fost încheiat Contractul nr.49043/27.12.2018 de delegare a gestiunii serviciului de transport public local, între Municipiul Râmnicu Vâlcea și societatea ETA S.A, contract ce a fost modificat și completat ulterior;
Ținând seama de adresa nr. 5522/12.12.2019, înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 50339/12.12.2019, prin care societatea ETA S.A. a transmis spre aprobare metodologia de alocare a cheltuielilor indirecte și cheltuielilor generale de administrare pentru toate activitățile desfășurate precum și anexele 1-7 la aceasta;
În temeiul prevederilor anexei nr.1 la Ordinul ANRSC nr.134/2019 privind modificarea Ordinului președintelui ANRSC nr.272/2007 pentru aprobarea Normelor- cadru privind stabilirea, ajustarea și modificarea tarifelor pentru serviciile de transport public de persoane și ale Legii nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.129, alin. (1), alin. (2) lit.c) - d), alin.(7), lit.n), art.139, alin.(3) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu completările ulterioare;
Întrunind 23 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. (1) Se aprobă Metodologia de alocare a cheltuielilor indirecte și a cheltuielilor generale de administraţie pe activități, inclusiv anexele nr. 1-7 la aceasta, conform anexei la prezenta hotărâre.
(2) Anexele nr. 1 - 7 la metodologia aprobată conform alin.(1) sunt următoarele:
a) Anexa nr. 1- Cheltuieli generale de administrare;
b) Anexa nr. 2- Cheltuieli indirecte;
c) Anexa nr. 3- Cheltuieli directe aferente activității de transport;
d) Anexa nr. 4- Cheltuieli directe aferente activității ITP;
e) Anexa nr. 5- Cheltuieli directe aferente activității de reparații auto pentru terți;
f) Anexa nr. 6- Cheltuieli directe aferente activității de spălări auto pentru terți;
g) Anexa nr. 7- Cheltuieli directe aferente activității de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a străzilor.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredințează Direcția Dezvoltare Locală și Societatea ETA SA.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Societății ETA SA.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Diana Maria IONESCU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 30 ianuarie 2020
Întreaga hotărâre (în format
.pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.