27 iulie 2023

HCL 209/2023 Râmnicu Vâlcea adoptată

Prelungire perioada concesionare teren situat in strada Gral Magheru

Denumire
Hotărârea nr. 209 din 2023 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
209 / 2023
Data
27 iulie 2023
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă prelungirea perioadei de concesionare a unui teren de 14,85 mp de pe strada General Magheru, bloc C1, tronson D, până la 7 mai 2036, pentru spațiul comercial identificat cu numărul cadastral 847/0;7, cu o redevență anuală de 396,79 euro pe an (aproximativ 4.96 euro/mp pe întreaga perioadă). În practică pentru locuitori înseamnă păstrarea accesului de serviciu și existența unui contract de concesiune între Municipiu și noul posesor (ERKO COMPANY SRL), cu plata anuală către primărie și prelungire până în 2036.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă prelungirea perioadei de concesionare a terenului în suprafață de 14,85 mp, situat în Râmnicu Vâlcea, str. General Magheru, bloc C1, tronson D pentru proprietarul spațiului comercial identificat cu numărul cadastral 847/0;7, pe o perioadă de 12 ani și 6 luni, respectiv până la 07.05.2036, cu plata unei redevențe anuale de 396,79 euro/an (334 euro/mp/12 ani și 6 luni x 14,85 mp = 4.959,9 euro/12 ani și 6 luni), echivalent în lei

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

New Page 1 HOTĂRÂREA NR.209 privind prelungirea perioadei de concesionare a terenului situat în Râmnicu Vâlcea, str. General Magheru, bloc C1, tronson D Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 iulie 2023, la care participă 19 consilieri din cei 23 în funcție; Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.31845 din 20.07.2023, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind prelungirea perioadei de concesionare a terenului în suprafață de 14,85 mp, situat în Râmnicu Vâlcea, str. General Magheru, bloc C1, tronson D pentru proprietarul spațiului comercial identificat cu numărul cadastral 847/0;7, pe o perioadă de 12 ani și 6 luni, respectiv până la 07.05.2036, cu plata unei redevențe anuale de 396,79 euro/an (334 euro/mp/12 ani și 6 luni x 14,85 mp = 4.959,9 euro/ 12 ani și 6 luni), echivalent în lei; Văzând Raportul nr.31891 din data de 20.07.2023, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale, nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură ; Ținând seama de faptul că prin Hotărârea nr. 53/20.08.1998, în temeiul Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, Consiliul Local a aprobat concesionarea terenului în suprafață de 14,85 mp situat în Râmnicu Vâlcea, str. General Magheru, bloc C1, pe o perioadă de 25 de ani, în vederea amenajării unui acces de serviciu la spațiul comercial existent, proprietatea ARHIGRAF SRL, de către proprietarul acestuia, iar în baza acestor prevederi, între Municipiul Râmnicu Vâlcea și societatea ARHIGRAF SRL a fost încheiat contractul de concesiune nr. OH353 / 08.11.1998, cu valabilitate până la data de 07.11.2023; ulterior, ca urmare a înstrăinării spațiului comercial, în baza prevederilor art. 41 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, concesiunea a fost preluată de către societatea ERKO COMPANY SRL, încheindu-se în acest sens contractul de concesiune nr. BX242/17.12.1998, modificat și completat ulterior prin actul adițional înregistrat sub nr. 34073 / 24.12.2003, iar în baza autorizației de construire nr. 593 / DT608 / 10.10.2000 pe terenul concesionat au fost realizate lucrări de extindere și amenajare acces din exterior la spațiul comercial; în anul 2009 spațiul comercial este din nou înstrăinat, concesiunea fiind preluată de către soții GRIGORE EMIL și GRIGORE LIVIA, încheindu-se în acest sens contractul de concesiune nr. 1536 / 2010, noii concesionari achitând integral redevența pentru perioada contractuală rămasă – 191,15 USD, iar ulterior, în baza sentinței civile nr. 1555/30.03.2018 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea – Secția Civilă, spațiul comercial în cauză a devenit proprietatea exclusivă a domnului Grigore Emil; Luând în considerare adresa înregistrată la Primăria municipiului sub nr.29791/05.07.2023, prin care domnul Grigore Emil a solicitat prelungirea duratei contractului de concesiune având ca obiect terenul proprietatea publică a municipiului, situat în str. General Magheru, bloc C1, pentru perioada maximă permisă de reglementările legale; În temeiul prevederilor art.608 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și ale art.2, alin.(2) din contractul de concesiune nr.1536/2010; Ținând seama de prevederile Hotărârii Consiliului Local nr.130/29.03.2017 privind modificarea preţului de concesionare directă a terenurilor proprietatea municipiului Râmnicu Vâlcea; În baza art.129, alin.(1), alin.(2), lit.c) coroborat cu alin.(6), lit.a), art.139, alin.(3), lit. g) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Întrunind 19 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. Se aprobă prelungirea perioadei de concesionare a terenului în suprafață de 14,85 mp, situat în Râmnicu Vâlcea, str. General Magheru, bloc C1, tronson D pentru proprietarul spațiului comercial identificat cu numărul cadastral 847/0;7, pe o perioadă de 12 ani și 6 luni, respectiv până la 07.05.2036, cu plata unei redevențe anuale de 396,79 euro/an (334 euro/mp/12 ani și 6 luni x 14,85 mp = 4.959,9 euro/12 ani și 6 luni), echivalent în lei. Art.2. Cheltuielile aferente întabulării terenului concesionat în Cartea Funciară a municipiului și toate taxele ocazionate de înscrierea dreptului de concesiune cad în sarcina concesionarului. Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală. Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie: - Instituției Prefectului-județul Vâlcea; - Primarului municipiului; - Direcției Economico-Financiară; - Direcției Dezvoltare Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Remus GRIGORESCU SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 27 iulie 2023 Întreaga hotărâre scanată (în format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă