HOTĂRÂREA NR
HOTĂRÂREA NR.208
privind declararea ca bun de interes public local a imobilului teren în
suprafață de 456 mp situat în Râmnicu Vâlcea – zona Ostroveni, cu destinația
dedrum acces
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 31 august 2020, la care participă 19 consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul nr.31391 din 25.08.2020, al cărui semnatar este
Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre
privind declarareaca bun de interes public local a imobilului teren în suprafață
de 456 mp, situat în Râmnicu Vâlcea –– zona Ostroveni, cu destinația de drum
acces, precum și clasificareaca stradă adrumului de interes local;
Văzând Raportul nr.31794 din data de 27.08.2020, întocmit de Direcția Dezvoltare
Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie
publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor
cetăţenilor; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi
mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură și nr.4, de
organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia
mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi
de arhitectură ;
Având în vedere că în Planul Urbanistic General al municipiului, aprobat prin
Hotărârea Consiliului Local nr.
18/2013, s-a prevăzut dezvoltarea rețelei
stradale, ținând cont atât de căile de acces existente, cât și de necesitatea
creării unor noi artere de circulație care să asigure accesul către cartierele
municipiului care s-au dezvoltat considerabil în ultimii ani, iar un cartier în
continuă dezvoltare urbanistică este și Cartierul Ostroveni;
Ținând seama de faptul că în urma solicitării formulată de Asociația de
Proprietari Ostroveni 102, privind efectuarea unor lucrări de amenajare și
salubrizare a zonei, au fost efectuate măsurători topografice de către
reprezentanții Biroului Cadastru, Fond Funciar, Agricultură pentru
identificarea, poziționarea și determinarea suprafețelor de teren situate pe
strada Ostroveni, limitrofe proprietății cu numărul de imobil 104;
Având în vedere că după verificarea situației juridice a terenurilor din zonă,
în baza de date cadastrale și înscrieri în Cartea Funciară, a reglementărilor
urbanistice cuprinse în Planul Urbanistic General, precum și a punerilor în
posesie efectuate de Comisia Locală de Fond Funciar a municipiului Râmnicu
Vâlcea în baza Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele
drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, s-a constatat că terenul în
suprafață de 456 mp, care pornește la est din strada Ostroveni și asigură
accesul la mai multe proprietăți private cu care se învecinează la nord, se
suprapune parțial cu drumul prevăzut în Planul Urbanistic General, aprobat prin
Hotărârea Consiliul Local nr.
18/2013, nu a făcut obiectul restituirii conform
legilor restituirii proprietăților și nu este înscris în Cartea Funciară ca
proprietatea vreunei persoane fizice sau juridice, astfel încât poate primi
destinația de drum public;
În temeiul prevederilor art.286, alin.(4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului
nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare și ale art.8 alin.(1), lit.c) și alin.(2) din Ordonanța Guvernului
nr. 43/1997, privind regimul drumurilor, republicată;
În baza art.129, alin.(1), alin.(2), lit.c), art.139, alin.(2) și a art.196
alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 19 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. (1) Se declarăca bun de interes public local, imobilul - teren în
suprafață de 456 m.p., situat în Râmnicu Vâlcea – zona Ostroveni,cu destinația
de drum acces.
(2) Imobilul–teren prevăzut la alin.(1) este identificat în planul de situaţie -
anexă la prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă clasificarea ca stradă, a drumului de interes local,
identificat la art.1.
Art.3.Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințeazăDirecția
Dezvoltare Locală.
Art.4.Prezenta hotărârese comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcţiei Economico-Financiară;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice;
- Direcției Administrării Domeniului Public.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Nicolae STELIAN
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 31 august 2020
Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.