25 iulie 2025

HCL 204/2025 Râmnicu Vâlcea adoptată

Prelungire perioada de valabilitate PUZ si RLU Construire locuinte insiruite P+1E, Rm Valcea, strada Zavoieni nr 1

Denumire
Hotărârea nr. 204 din 2025 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
204 / 2025
Data
25 iulie 2025
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide prelungirea cu încă 2 ani a valabilității documentației de urbanism PUZ și RLU pentru amplasamentul din strada Zăvoieni nr. 1, Râmnicu Vâlcea, referitoare la „Construire locuințe înșiruite P+1E, împrejmuire teren și branșamente utilități, desființare anexa C1”, respectând condițiile din Hotărârea Locală nr. 219 din 2023. Practic, proiectul poate rămâne în evidență ca posibilă investiție, timp în care autoritățile analizează eventualele modificări și clarificări, iar locuitorii ar putea aștepta clarificări privind termenele de studii, aprobări și eventualele impacturi urbanistice. Decizia nu modifică amplasamentul, costurile sau termenele exacte ale lucrărilor până la expirarea noii perioade de valabilitate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă prelungirea cu 2 (doi) ani a valabilității documentației de urbanism P.U.Z și R.L.U – ”Construire locuințe înșiruite P+1E, împrejmuire teren și branșamente utilități, desființare anexa C1”, amplasament Mun. Rm. Vâlcea, strada Zăvoieni nr.1, Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea, inițiatori Prundeanu Petru Alexandru și Prundeanu Irina Silvia, cu respectarea condițiilor impuse prin Hotărârea Consiliului Local nr.219 din 27.07.2023

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA NR HOTĂRÂREA NR.204 privind prelungirea perioadei de valabilitate a documentației de urbanism P.U.Z. și R.L.U. – ”Construire locuințe înșiruite P+1E, împrejmuire teren și branșamente utilități, desființare anexa C1”, amplasament Mun. Rm. Vâlcea, strada Zăvoieni nr.1, Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr.219 din 27.07.2023 Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 25 iulie 2025, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în funcție; Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.27070 din 16.07.2025, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind prelungirea cu 2 (doi) ani a valabilității documentației de urbanism P.U.Z. și R.L.U. – ”Construire locuințe înșiruite P+1E, împrejmuire teren și branșamente utilități, desființare anexa C1”, amplasament Mun. Rm. Vâlcea, strada Zăvoieni nr.1, Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea, inițiatori Prundeanu Petru Alexandru și Prundeanu Irina Silvia, cu respectarea condițiilor impuse prin Hotărârea Consiliului Local nr. 219 din 27.07.2023; Văzând Raportul nr.27081 din 16.07.2025, întocmit de Direcția Urbanism, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură; În temeiul prevederilor Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, ale art.28 din normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nr.233/2016, ale Ordinului Ministrului Dezvoltării Regionale și Turismului nr.2701/2010 de aprobare a Metodologiei de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, cu modificările și completările ulterioare, şi ale Hotărârii Consiliului Local nr.96/2011 privind aprobarea Regulamentului local de implicare a publicului în elaborarea şi revizuirea planurilor de urbanism şi amenajare a teritoriului; În baza art.129, alin.(2), lit.c), alin.(6), lit.c), art.139, alin.(3), lit.e) și art.196, alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Întrunind 20 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. Se aprobă prelungirea cu 2 (doi) ani a valabilității documentației de urbanism P.U.Z și R.L.U – ”Construire locuințe înșiruite P+1E, împrejmuire teren și branșamente utilități, desființare anexa C1”, amplasament Mun. Rm. Vâlcea, strada Zăvoieni nr.1, Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea, inițiatori Prundeanu Petru Alexandru și Prundeanu Irina Silvia, cu respectarea condițiilor impuse prin Hotărârea Consiliului Local nr.219 din 27.07.2023. Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Urbanism. Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie: - Instituției Prefectului-județul Vâlcea; - Primarului municipiului; - Direcției Urbanism. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Iuliana-Maria POPESCU SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 25 iulie 2025 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă