25 iunie 2019

HCL 202/2019 Râmnicu Vâlcea adoptată

Aprobare PUD construire locuinte colective beneficiar societatea Pan Pan

Denumire
Hotărârea nr. 202 din 2019 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
202 / 2019
Data
25 iunie 2019
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Ce se aprobă

(1) Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu ”Construire locuințe colective D+P+2E+1R și funcțiuni complementare, strada Ion Creangă nr. 18”, beneficiar SC Pan – Pan Construct SRL, cu respectarea următoarelor condiții

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTARÂREA NR HOTĂRÂREA NR.202 privind aprobare Plan Urbanistic de Detaliu ”Construire locuințe colective D+P+2E+1R și funcțiuni complementare, strada Ion Creangă nr. 18”, beneficiar SC Pan – Pan Construct SRL Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 25 iunie 2019, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcție; Luând în discuţie Raportul nr. 25581 din 24.06.2019, întocmit de Direcţia Urbanism, prin care se propune aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu ”Construire locuințe colective D+P+2E+ 1R și funcțiuni complementare, strada Ion Creangă nr. 18”, beneficiar SC Pan – Pan Construct SRL; Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură ; Ţinând seama de faptul că, în vederea aprobării, au fost obţinute avizele şi acordurile favorabile conform legislaţiei în vigoare şi în certificatul de urbanism nr.1764/40270 din 09.11.2018; În temeiul prevederilor Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Hotărârii Consiliului Local nr.96/2011 privind aprobarea Regulamentului local de implicare a publicului în elaborarea şi revizuirea planurilor de urbanism şi amenajare a teritoriului; În baza art.36, alin.(5), lit.c), art. 45, alin.(2), lit.e) şi art.115 din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Întrunind 21 de voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 0 abțineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. (1) Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu ”Construire locuințe colective D+P+2E+1R și funcțiuni complementare, strada Ion Creangă nr. 18”, beneficiar SC Pan – Pan Construct SRL, cu respectarea următoarelor condiții: a) proprietarul terenului pe care se vor executa locuințele colective și funcțiunile complementare prevăzute în Planul Urbanistic de Detaliu va ceda, prin donație, Municipiului Râmnicu Vâlcea, o parte din terenul în suprafață de 2.655 m.p., situat în Râmnicu Vâlcea, str.Ion Creangă nr.18, pentru realizarea lărgirii străzilor Emanoil Florescu și Ion Creangă propuse prin Planul Urbanistic General și Planul Urbanistic Zonal Ostroveni (Zona Vest). b) autorizația de construire se va emite doar după donarea terenului Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin act notarial. c) imobilul se va racorda la utilitățile existente în zonă, pe cheltuiala investitorului. (2) Termenul de valabilitate al documentaţiei aferente Planului Urbanistic de Detaliu ”Construire locuințe colective D+P+2E+ 1R și funcțiuni complementare, strada Ion Creangă nr. 18”, beneficiar SC Pan – Pan Construct SRL, aprobată conform alin.(1), este de 2 (doi) ani de la data aprobării. (3) Documentaţia aferentă Planului Urbanistic de Detaliu ”Construire locuințe colective D+P+2E+ 1R și funcțiuni complementare, strada Ion Creangă nr. 18”, beneficiar SC Pan – Pan Construct SRL, anexă la prezenta hotărâre, se păstrează la Direcţia Urbanism; structura documentaţiei este cuprinsă în opisul aferent acesteia. (4) Responsabilitatea privind exactitatea datelor, veridicitatea înscrisurilor, calitatea și conținutul documentaţiei de urbanism, în corelare cu reglementările legale în vigoare, aparţine specialistului cu drept de semnătură, în calitate de elaborator al documentaţiei. Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Urbanism din cadrul aparatului de specialitate al primarului. Art.3. Prezenta hotărâre se comunică, în copie: - Instituției Prectului - Județul Vâlcea; - Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea; - Direcţiei Urbanism; - Societății Pan-Pan Construct SRL. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Iuliana Maria POPESCU SECRETAR MUNICIPIU, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 25 iunie 2019 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă