31 ianuarie 2013

HCL 20/2013 Râmnicu Vâlcea adoptată

Atribuirea denumirii intrarii existente pe latura sud a Bisericii Cuvioasa Paraschiva-Mira Simian

Denumire
Hotărârea nr. 20 din 2013 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
20 / 2013
Data
31 ianuarie 2013
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Ce se aprobă

(1) Se atribuie denumirea «Mira Simian» intrării existente pe latura sud a Bisericii ”Cuvioasa Paraschiva”, situată pe Calea lui Traian, nr.133, spre vest, către blocurile N1, N2 şi către proprietăţile private înregistrate în nomenclatorul stradal pe Calea lui Traian, la nr.131 şi 131A

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTARÂREA NR HOTĂRÂREA NR.20 privind atribuirea denumirii intrării existente pe latura sud a Bisericii ”Cuvioasa Paraschiva” – Mira Simian (1920-1978) Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară în data de 30 ianuarie 2013, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în funcţie; Luând în discuţie Raportul nr.1908 din 16.01.2013 întocmit de Direcţia Urbanism, prin care se propune atribuirea denumirii «Mira Simian» intrării existente pe latura sud a Bisericii ”Cuvioasa Paraschiva”, situată pe Calea lui Traian, nr.133, spre vest, către blocurile N1, N2 şi către proprietăţile private înregistrate în nomenclatorul stradal pe Calea lui Traian,la nr.131 şi 131A; orientarea pentru atribuirea acestei denumiri a avut în vedere faptul că locul casei natale a scriitoarei se află în centrul municipiului, lângă Biserica ”Cuvioasa Paraschiva”, evocată de poetă în scrierile sale; Având în vedere rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement; Ţinând seama, totodată, şi de solicitarea Forumului Cultural al Râmnicului, a Fundaţiei Culturale ”Antim Ivireanul” şi a Societăţii Culturale ”Anton Pann”, înregistrată la Primăria municipiului sub nr.37079 din 08.12.2010, privitoare la acordarea numelui ”Mira Simian” unei străzi sau alei din zona centrală a municipiului ; Luând în considerare avizul favorabil nr.1299 din 28.01.2013 al Comisiei de Atribuire de Denumiri a judeţului Vâlcea ; În conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.63/2002, privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Ordinului nr. 546/2008 de aprobare a regulamentului de funcţionare a comisiei de atribuire de denumiri judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti; În baza art.36, alin.(5), lit.d), art.45, alin. (1) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi, H O T Ă R Ă Ş T E: Art.1. (1) Se atribuie denumirea «Mira Simian» intrării existente pe latura sud a Bisericii ”Cuvioasa Paraschiva”, situată pe Calea lui Traian, nr.133, spre vest, către blocurile N1, N2 şi către proprietăţile private înregistrate în nomenclatorul stradal pe Calea lui Traian, la nr.131 şi 131A. (2) Intrarea «Mira Simian » este reprezentată grafic în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Prezenta hotărâre se dă publicităţii şi se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire: - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Evidenţă a Persoanelor; - Serviciului Sport, Cultură, Mass-Media; - Serviciului Administraţie Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR MUNICIPIU, Gheorghe MIHĂILESCU jurist Toma MIHĂESCU Râmnicu Vâlcea, 30 ianuarie 2013 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă