HCL 196/2014 Râmnicu Vâlcea adoptată
Prelungirea duratei de folosinta gratuita catre Asociatia Nevazatorilor a spatiului situat in incinta PT 13
- Denumire
- Hotărârea nr. 196 din 2014 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
- Emitent
- Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
- Număr
- 196 / 2014
- Data
- 30 septembrie 2014
- Localitate
- Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
(1) Se prelungeşte durata de folosinţă gratuită a imobilului – construcţie « Spaţiu cu altă destinaţie – clădire PT 13 (Piaţă), având suprafaţa construită la sol de 100,94 mp, transmis Asociaţiei Nevăzătorilor din România – Filiala Judeţeană Vâlcea, pentru o perioadă de încă 10 (zece) ani, respectiv până la data de 20.10.2024
Documente
Text
HOTARÂREA NR
HOTĂRÂREA NR.196
privind prelungirea duratei de folosinţă gratuită către ”Asociaţia Nevăzătorilor din România – Filiala Judeţeană Vâlcea” a spaţiului situat în incinta PT 13, Piaţa Centrală
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 septembrie 2014, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 31906 din 24.09.2014 întocmit de Direcţia Dezvoltare Locală prin care se propune prelungirea duratei de folosinţă gratuită către Asociaţia Nevăzătorilor din România – Filiala Judeţeană Vâlcea a imobilului – construcţie ”Spaţiu cu altă destinaţie – clădire PT 13 (Piaţă)” cu 10 ani, respectiv până la data de 20.10.2024, precum şi împuternicirea primarului municipiului, ca prin serviciile de specialitate, să întocmească şi să semneze protocolul de predare-primire;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură, şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Având în vedere că prin hotărârea nr.197/84/2004 Consiliul Local a aprobat transmiterea în folosinţă gratuită pe o perioadă de 10 (zece) ani, către Asociaţia Nevăzătorilor din România – Filiala Judeţeană Vâlcea, a spaţiului in suprafată utilă de 92 mp şi suprafaţă construită la sol de 100,94 mp, situat în Râmnicu Vâlcea, Piaţa Centrală, în incinta PT 13, iar în baza autorizaţiei de construire nr.1044/31272/08.2010 spaţiul a fost amenajat astfel încât acesta să poată fi utilizat cu destinaţia pentru care a fost transmis în folosinţă;
Ţinând seama de adresa înregistrată la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 26621/12.08.2014, completată de adresa nr. 31192/18.09.2014, prin care Asociaţia Nevăzătorilor din România - Filiala Judeţeană Vâlcea a solicitat prelungirea duratei de folosinţă a imobilului respectiv pentru o perioadă de minim 10 ani, motivat de faptul că în perioada de folosinţă a spaţiului, Asociaţia a realizat o serie de investiţii pentru crearea cadrului necesar desfăşurării activităţilor specifice nevăzătorilor cum ar fi: biblioteca braille, fonoteca, club dotat cu aparatura adecvată nevăzătorilor;
În temeiul prevederilor art.124 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), lit.c), art.45, alin.(3) şi art.115, din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1.(1) Se prelungeşte durata de folosinţă gratuită a imobilului – construcţie « Spaţiu cu altă destinaţie – clădire PT 13 (Piaţă), având suprafaţa construită la sol de 100,94 mp, transmis Asociaţiei Nevăzătorilor din România – Filiala Judeţeană Vâlcea, pentru o perioadă de încă 10 (zece) ani, respectiv până la data de 20.10.2024.
(2) Prelungirea duratei de folosinţă gratuită a imobilului prevăzut la alin.1 se face cu respectarea următoarelor condiţii:
- pentru orice investiţie făcută în această perioadă asupra spaţiului respectiv, se va solicita acordul Primăriei;
- pe toată perioada transmiterii în folosinţă, spaţiul nu poate fi utilizat în alte scopuri decât cel pentru care a fost transmis;
- Asociaţia Nevăzătorilor din România - Filiala Judeţeană Vâlcea are obligaţia de a întreţine spaţiul, precum şi de a plati contravaloarea serviciilor de utilităţi pe toată perioada de folosinţă;
- după încheierea perioadei de folosinţă gratuită, spaţiul va fi predat municipiului gratuit şi liber de orice sarcini, inclusiv investiţiile realizate pentru amenajarea acestuia fără niciun fel de pretenţii privind cheltuielile efectuate.
(3) Prelungirea duratei de folosinţă gratuită a imobilului prevăzut la alin.(1) se va face pe bază de protocol de predare primire.
Art.2 Se împuterniceşte Primarului municipiului, ca prin serviciile de specialitate, să întocmească şi să semneze protocolul de predare – primire.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcţiei Economico- Financiară;
- Asociaţiei Nevăzătorilor din România – Filiala Judeţeană Vâlcea.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Iulian VOICU SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 30 septembrie 2014
Intreaga
hotarare scanata (in format .pdf)
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 192/2014Rectificarea bugetului autofinantat al unitatilor de invatamant preuniversitar de stat pt anul 2014HCL 193/2014Aprobarea chiriei pt locuinte pentru tineri destinate inchirierii ai caror titulari de contract au implinit 35 de aniHCL 194/2014Prelungirea contractului pt administrarea Bazei de Agrement OstroveniHCL 195/2014Schimbarea destinatiei imobilului-constructie Scoala cu clasele I-IV CaznestiHCL 197/2014Modificarea statului de functii al apartului de specialite al primarului mun. Rm ValceaHCL 198/2014Modificarea statului de functii al Serviciului Public Crese din mun Rm ValceaHCL 199/2014Statului de functii al Serviciului de Asistenta Medicala din unitatile de invatamantHCL 200/2014Aprob. Planului de ocupare a functiilor publice-2015 pt. aparatul de specialitateal al primarului, al DPS si Politiei Locale
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.