Pe scurtSe decide modificarea statului de funcții al Serviciului Creșe și Asistență Medicală din cadrul aparatului de specialitate al primarului din Râmnicu Vâlcea, transformând posturi vacante, promovări în grad și înființând 15 posturi noi (14 la Creșa Ostroveni și 1 la Căminul Ostroveni 3). Pentru locuitori înseamnă creșterea capacității serviciilor pentru copii și asistență medicală în unitățile școlare, cu impact pe numărul de angajați și eventual pe programul/serviciile oferite în creșe și înședințe de îngrijire, în condițiile bugetare ale orașului. Detalii despre termenele exacte, fonduri și zonele afectate suntîn documentul decizional, dar nu sunt specificate în rezumatul prezentat.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA NR
HOTĂRÂREA NR. 192
privind modificarea statului de funcții al Serviciului Creșe și Asistență
medicală unități școlare din aparatul de specialitate al primarului Municipiului
Râmnicu Vâlcea
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă
extraordinară la data de 18 august 2020, la care participă 19 consilieri din cei
23 în funcție;
Luând în considerare Referatul nr. 29715 din 12.08.2020, al cărui semnatar este
Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre
privind modificarea statului de funcții al Serviciului Creșe și Asistență
Medicală unități școlare din aparatul de specialitate al primarului municipiului
Râmnicu Vâlcea, prin transformarea unor posturi vacante, promovare în grad
profesional și înființarea unui număr de 15 posturi din care 14 posturi la Creșa
Ostroveni și un post la Căminul Ostroveni 3;
Văzând raportul nr. 29716 din 12.08.2020 întocmit de Direcția Resurse Umane,
precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică
locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor
cetăţenilor și nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale;
În temeiul prevederilor Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 153/2017 privind
salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și
completările ulterioare, ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 144/2008
privind exercitarea profesiei de asistent medical, precum și organizarea și
funcționarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și
Asistenților Medicali din România, Ordinului nr. 1470/2011 pentru aprobarea
criteriilor privind angajarea și promovarea în funcțții, grade și trepte
profesionale a personalului contractual din unitățile sanitare publice din
sectorul sanitar, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr.
263/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea creșelor, cu
modificările și completările ulterioare și ale Hotărârii Guvernului nr.
1252/2012 privind aprobarea metodologiei de organizare și funcționare a creșelor
și a altor unități de educație timpurie antepreșcolară, cu modificările și
completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(2), lit.a), alin.(3), lit.c), art.139, alin.(1) și
art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 19 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1.(1) Se modifică statul de funcții al Serviciului Creșe și Asistență
Medicală unități școlare din aparatul de specialitate al primarului municipiului
Râmnicu Vâlcea, prin transformarea unor posturi vacante, promovare în grad
profesional și înființarea a 15 posturi din care 14 posturi la Creșa Ostroveni
și un post la Căminul Ostroveni 3.
(2) Modificările prevăzute la alin.(1) se regăsesc în anexa, care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2.Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Resurse Umane.
Art.3.Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico-Financiară;
- Direcției Resurse Umane.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Nicolae STELIAN
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 18 august 2020
Întreaga
hotărâre scanată (în format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.