HCL 191/2019 Râmnicu Vâlcea adoptată
Inventariere teren cu destinatia de drum public
- Denumire
- Hotărârea nr. 191 din 2019 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
- Emitent
- Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
- Număr
- 191 / 2019
- Data
- 25 iunie 2019
- Localitate
- Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
(1) Se inventariază în domeniul public al municipiului imobilul -teren în suprafaţă de 1984 m.p., situat în Râmnicu Vâlcea, Copăcelu, cu destinaţia de drum public. Imobilul–teren este identificat în planul de situaţie - anexă la prezenta hotărâre
Documente
Text
HOTARÂREA NR
HOTĂRÂREA NR.191
privind inventarierea unui imobil-teren cu destinaţia de drum public
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară în data de 25 iunie 2019, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Raportul nr.24892 din data de 19.06.2019, întocmit de Direcţia Dezvoltare Locală, prin care se propune inventarierea în domeniul public al municipiului a terenului în suprafaţă de 1984 m.p., situat în Râmnicu Vâlcea, Copăcelu cu destinaţia de drum public, cu o valoare de 79360 lei (40 lei/m.p.x 1984 m.p.);
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Având în vedere că în Planul Urbanistic General al municipiului, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.18/2013 s-a prevăzut dezvoltarea reţelei stradale, ţinând cont atât de căile de acces existente, cât şi de necesitatea creării unor noi artere de circulaţie, printre cartierele municipiului care s-au dezvoltat considerabil în ultimii ani, atât prin realizarea de locuințe individuale, cât și prin reabilitarea rețelelor de străzi și crearea facilităților de racordare la serviciile de utilități publice, se numără și cartierul Râureni-Copăcelu, în care este situată strada Bâlciului și drumurile de acces din aceasta;
În temeiul prevederilor Legii nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 21 de voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 0 abțineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. (1) Se inventariază în domeniul public al municipiului imobilul -teren în suprafaţă de 1984 m.p., situat în Râmnicu Vâlcea, Copăcelu, cu destinaţia de drum public. Imobilul–teren este identificat în planul de situaţie - anexă la prezenta hotărâre.
(2) Valoarea terenului identificat la alin.(1) este de 79360 lei (40 lei/m.p.x1984 m.p.) şi a fost stabilită în funcţie de valorile de piaţă ale terenurilor din municipiul Râmnicu Vâlcea, utilizate de notarii publici, şi stabilite prin raport de evaluare, întocmit de evaluator atestat ANEVAR.
Art.2. Consecinţă a prevederilor art.1, se completează inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.30/2007 cu imobilul -teren inventariat potrivit art.1.
Art.3. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei se încredințează Direcția Dezvoltare Locală și Direcția Economico-Financiară.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcției Administrării Domeniului Public.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Iuliana Maria POPESCU
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 25 iunie 2019
Intreaga
hotarare scanata (in format .pdf)
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 187/2019Preluare in administrare teren spital nordHCL 188/2019Aprobare asociere Municipiu cu Judetul Valcea pt centrul de permanentaHCL 189/2019Completare anexa 1 regulament parcariHCL 190/2019Trecerea din domeniul public in domeniul privat puncte colectareHCL 192/2019Modificare anexa la HCL 186 din 2011HCL 193/2019Redistribuire autorizatie taxiHCL 194/2019Aprobare PUZ si RLU Modificare PUZ Subzona SimianHCL 195/2019Rectificare buget la Teatrul Ariel
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.