29 ianuarie 2026

HCL 19/2026 Râmnicu Vâlcea adoptată

Vanzare teren in suprafata de 179 mp

Denumire
Hotărârea nr. 19 din 2026 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
19 / 2026
Data
29 ianuarie 2026
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local aprobă vânzarea unei parcele de teren în suprafață de 179 mp, situată pe Bulevardul Tineretului, din proprietate privată a municipiului Râmnicu Vâlcea. Terenul a fost concesionat anterior celor doi cumpărători pentru igienizarea, crearea unui trotuar pietonal și amenajarea spațiului verde, iar acum se permite trecerea în proprietate privată prin vânzare, conform contractului și avizelor date. Pentru locuitori, rezultatul înseamnă o schimbare de proprietate (din public în privat) asupra unei bucăți de teren din zona Bulevardului Tineretului, fără detalii despre preț sau termene de plată în textul rezumat.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se însușește Raportul de evaluare a proprietății imobiliare întocmit de evaluator atestat ANEVAR - Anexa nr.1 la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA NR HOTĂRÂREA NR.19 privind vânzarea unui teren, proprietate privată a municipiului Râmnicu Vâlcea Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 ianuarie 2026, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în funcție; Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.2250 din 23.01.2026, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind vânzarea unui teren în suprafață de 179 m.p., proprietate privată a municipiului, situat în B-dul Tineretului, înscris în Cartea Funciară nr.62119; Văzând Raportul nr.2254 din data de 23.01.2026, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură; Ținând seama de faptul că prin Hotărârea nr.130/30.04.2024, Consiliul Local a aprobat concesionarea directă a terenului proprietate privată a Municipiului Râmnicu Vâlcea în suprafață de 179 mp, înscris în Cartea Funciară nr.62119, situat în Râmnicu Vâlcea, b-dul. Tineretului, către Potop Marinică și Potop Florica, în vederea igienizării și asigurării accesului pietonal la spațiile comerciale deținute de către aceștia, fiind încheiat în baza acestor prevederi a Contractul de concesiune nr.1906/01.07.2024; Luând în considerare adresa înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.31627/21.08.2025, prin care domnii Potop Marinică și Potop Florica au solicitat cumpărarea terenului în suprafață de 179 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 62119, ce face obiectul Contractului de concesiune nr.1906/01.07.2024, pe care au realizat în baza Autorizației de construire nr.457/21310/20.06.2025 construcția alei pietonale din bulevardul Tineretului și din str. Gib Mihăescu, precum și igienizarea și amenajarea ca spațiu verde a terenului neocupat de alei; În temeiul prevederilor art. 363 alin.(1), (2), (6) și (7) și ale art.364 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În baza art.129, alin.(2), lit.c), alin.(6), lit.b), art.139, alin.(2) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Întrunind 18 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 2 abţineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. Se însușește Raportul de evaluare a proprietății imobiliare întocmit de evaluator atestat ANEVAR - Anexa nr.1 la prezenta hotărâre. Art.2. Se aprobă vânzarea terenului în suprafață de 179 mp, proprietate privată a municipiului, situat în b-dul Tineretului, înscris în cartea funciară nr.62119 - identificat în Planul de amplasament și delimitare Anexa nr.2 la prezenta hotărâre, cu exprimarea dreptului de preempțiune. Art.3. Se notifică domnii Potop Marinică și Potop Florica, proprietarii construcțiilor realizate pe terenul situat în b-dul Tineretului, în baza Contractului de concesiune nr.1906/01.07.2024 și a Autorizației de construire nr.457/21310/20.06.2025 emisă de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, beneficiari ai dreptului de preempțiune, cu privire la vânzarea terenului și a prețului de vânzare al acestuia de 56.100 euro, în echivalent lei la cursul de referință al BNR valabil pentru data plății - aprobate conform art.1 și art. 2. Art.4. Se împuternicește viceprimarul municipiului domnul Ninel Eusebiu Vețeleanu să semneze contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică cu domnii Potop Marinică și Potop Florica, în cazul în care aceștia își exprimă opțiunea de cumpărare în termenul stabilit de art. 364 alin. (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Art.5. Cheltuielile ocazionate de încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, vor fi suportate de cumpărători. Art.6. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală. Art.7. Prezenta hotărâre se comunică în copie: - Instituției Prefectului-județul Vâlcea; - Primarului municipiului; - Direcției Economico-Financiară; - Direcției Dezvoltare Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Maria BOBEANU SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 29 ianuarie 2026 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă