HOTĂRÂREA NR
HOTĂRÂREA NR. 19
privind completarea Anexei 4.2 la Contractul de delegare a gestiunii unor
servicii publice de administrare a domeniului public și privat de interes local
din
municipiul Râmnicu Vâlcea nr. 34764/18.09.2020
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 25 februarie 2021, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în
funcție;
Luând în discuţie Referatul nr. 2018 din 19.01.2021, al cărui semnatar este
Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre
privind completarea Anexei 4.2 la Contractul de delegare a gestiunii unor
servicii publice de administrare a domeniului public și privat de interes local
din municipiul Râmnicu Vâlcea nr. 34764/18.09.2020 - Inventarul bunurilor de
retur - Activitatea de construirea, modernizarea, întreținerea, administrarea și
exploatarea piețelor agroalimentare, a bazarelor, târgurilor și oboarelor –
Lista mijloacelor fixe în concesiune cu spațiul cu altă destinație "Clădire
centru energie termică PT 3 Ostroveni", proprietatea privată a municipiului,
având suprafața construită de 61 mp, numărul de inventar 10066 și valoarea de
inventar 24.755 lei;
Văzând Raportul nr.2388 din data de 21.01.2021, întocmit de Direcția Dezvoltare
Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie
publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor
cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.3, pentru
servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea
domeniului public şi privat, agricultură;
Ținând seama de faptul că prin hotărârea nr. 217/18.09.2020, Consiliul Local a
aprobat Studiul de fundamentare pentru stabilirea soluțiilor optime de gestiune
a serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes
local din municipiul Râmnicu Vâlcea, precum și realizarea în gestiunea delegată,
prin intermediul operatorului Piețe Prest SA, societate comercială cu acționar
unic Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, a următoarelor servicii:
amenajarea și întreținerea zonelor verzi, a parcurilor și grădinilor publice,
inclusiv a bunurilor și dotărilor aferente Parcului Zăvoi precum și a
facilităților realizate prin proiectul "Modernizare parc Zăvoi în municipiul
Râmnicu Vâlcea"- conform Hotărârii Consiliului Local nr. 165/27.04.2017;
construirea, modernizarea, întreținerea, administrarea și exploatarea piețelor
agroalimentare, a bazarelor, târgurilor și oboarelor; organizarea și exploatarea
activităților de coșerit, administrarea cimitirelor și crematoriilor și a
WC-urilor publice, precum și Contractul de delegare a unor servicii publice de
administrare a domeniului public și privat de interes local din municipiul
Râmnicu Vâlcea, pentru serviciile publice realizate în gestiune delegată,
inclusiv Anexele nr. 4 - 9 la acesta;
Luând în considerare adresa nr.21445/29.12.2020, înregistrată la Primăria
municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 48891/29.12.2020, prin care societatea Piețe
Prest SA a solicitat transmiterea în concesiune a spațiului situat pe latura de
vest a Complexului Comercial PT 3 Ostroveni pentru a fi igienizat și utilizat
pentru activități cu specific de piață (comerț cu produse agroalimentare,
nealimentare, alimentație publică, etc);
În temeiul prevederilor art.3 alin.(1), lit.e) și art.12 din Ordonanța
Guvernului nr.71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor de
administrare a domeniului public și privat de interes local, cu modificările și
completările ulterioare;
În baza art. 129, alin. (2), lit. c) și d), alin. (7) lit. s), art.139,
alin.(3), lit.g) și a art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
Întrunind 20 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă”, 0 abţineri și o
neparticipare la vot,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se completează Anexa 4.2 la Contractul de delegare a gestiunii unor
servicii publice de administrare a domeniului public și privat de interes local
din municipiul Râmnicu Vâlcea nr. 34764/18.09.2020 - Inventarul bunurilor de
retur - Activitatea de construirea, modernizarea, întreținerea, administrarea și
exploatarea piețelor agroalimentare, a bazarelor, târgurilor și oboarelor –
Lista mijloacelor fixe în concesiune cu spațiul cu altă destinație "Clădire
centru energie termică PT 3 Ostroveni", proprietatea privată a municipiului,
având suprafața construită de 61 mp, numărul de inventar 10066 și valoarea de
inventar 24.755 lei.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Dezvoltare Locală.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcţiei Economico-Financiară;
- Societății Piețe Prest SA.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Grigore CRĂCIUNESCU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 25 februarie 2021
Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.