HOTĂRÂREA NR
HOTĂRÂREA NR.188
privind mandatarea reprezentanților Municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea
Generală a Acționarilor la societatea Piețe Prest S.A.
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 30 iunie 2025, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.24673 din data de 26.06.2025, al
cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui
proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentaților Municipiului Râmnicu
Vâlcea în Adunarea Generală a Acționarilor la societatea Piețe Prest S.A., să
îndeplinească atribuțiile prevăzute la art.13.1 lit.e) și lit.h) din Actul
Constitutiv al societății, respectiv să aprobe majorarea capitalului social al
societății cu suma de 334.000 lei și să modifice Actul Constitutiv în acest
sens;
Văzând Raportul nr.24695 din 26.06.2025, întocmit de Direcția Administrație,
Juridic, Contencios, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru
administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a
drepturilor cetăţenilor și nr.3, pentru servicii publice şi comerţ,
întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat,
agricultură;
Având în vedere adresa nr.9824/23.06.2025, înregistrată la Primăria municipiului
Râmnicu Vâlcea sub nr.24327/24.06.2025, prin care societatea Piețe Prest SA a
solicitat mandatarea reprezentanților Municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea
Generală a Acționarilor în vederea modificării Actului Constitutiv al societății
în sensul majorării capitalului social al societății, menționând faptul că la
data de 20.06.2025 Primăria municipiului a virată în contul societății suma de
334.000 lei;
În temeiul prevederilor art.113 din Legea nr.31/1990 privind societățile,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art.13.1, lit.e) și
h) coroborat cu art.13.2 din Actul Constitutiv al societății Piețe Prest SA și
ale pct.IV, art.3, lit.e) și k) din contractul de mandat al reprezentanților
municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Acționarilor la societatea
Piețe Prest SA;
În baza art.129, alin.(1), alin.(3), lit.d), art.139, alin.(1) și art.196,
alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificările și completările ulterioare ;
Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se mandatează reprezentanții municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea
Generală a Acționarilor la societatea Piețe Prest SA să îndeplinească
atribuțiile prevăzute la art.13.1, lit.e) și lit.h) din Actul Constitutiv al
societății, respectiv să aprobe majorarea capitalului social al societății cu
suma de 334.000 lei și să modifice Actul constitutiv, în acest sens.
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcției Administrație, Juridic, Contencios;
- Reprezentanților municipiului Râmnicu Vâlcea în A.G.A. la societatea Piețe
Prest S.A.;
- Societății Piețe Prest S.A.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Iuliana-Maria POPESCU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 30 iunie 2025
Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.