Modificare stat de functii Filarmonica Ion Dumitrescu, incepand cu 01 mai 2017
Pe scurt
Consiliul Local a decis, începând cu 1 mai 2017, să transforme două posturi din cadrul Filarmonicii „Ion Dumitrescu”: un consilier juridic grad II devine consilier juridic grad I în același compartiment, iar un corist (M), treapta II, devine corist (M), treapta I, în aceeași secțiune. Schimbările apar în anexa hotărârii și pot afecta ierarhia salarială și nivelul de grad pentru cei două posturi; impactul exact în termeni de bani va rezulta din regulamentele privind salarizarea anuală a personalului din fonduri publice. În rest, hotărârea este aprobată cu 23 de voturi pentru, fără voturi împotrivă sau abțineri.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1) Începând cu data de 1 mai 2017, se modifică statul de funcţii al Filarmonicii « Ion Dumitrescu », prin transformarea a două posturi după cum urmează
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Privește evenimente, cluburi sau baze sportive finanțate de localitate.
HOTARÂREA NR
HOTĂRÂREA NR.182
privind modificarea statului de funcţii al Filarmonicii «Ion Dumitrescu»
Râmnicu Vâlcea
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 aprilie 2017, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție;
Luând în discuţie Raportul nr.1168 din 24.04.2017, întocmit de Filarmonica «Ion Dumitrescu», înregistrat la Primăria municipiului sub nr.15967/24.04.2017 prin care se propune modificarea statului de funcţii al acestei instituţii de cultură, începând cu data de 1 mai 2017, prin transformarea a două posturi ca urmare a promovării examenului în grad imediat superior;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale, şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement ;
Ţinând seama de prevederile Legii nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art.41 şi următoarele din Hotărârea Guvernului nr.286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), lit.a), alin.(3), lit.b), art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
Întrunind 23 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abțineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. (1) Începând cu data de 1 mai 2017, se modifică statul de funcţii al Filarmonicii « Ion Dumitrescu », prin transformarea a două posturi după cum urmează :
I. postul de consilier juridic, grad II din cadrul Compartimentului Juridic se transformă în post de consilier juridic, grad I, în cadrul aceluiaşi compartiment.
II. postul de corist (M), treapta II din cadrul Secţiunii Cor se transformă în post de corist (M), treapta I, în cadrul aceleiaşi secţiuni.
(2) Modificările prevăzute la alin.(1) se regăsesc în anexa la prezenta hotărâre.
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Direcţiei Resurse Umane;
- Filarmonicii ”Ion Dumitrescu”.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Lețu FĂNEL
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 27 aprilie 2017
Intreaga
hotarare scanata (in format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.